Astfel, tânărul a primit, pentru concurs de infracțiuni, patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, iar bărbatul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități legate de gestionarea mijloacelor financiare, pe un termen de 3 ani. Executarea pedepsei a acestuia a fost suspendată condiționat, pe un termen de probațiune de 3 ani.
Potrivit sentinței, tânărul a comis cinci episoade de escrocherie în perioada octombrie 2023 - septembrie 2024. Acesta se prezenta drept curier al unei companii de taxi și prelua colete pentru transportarea acestora la destinație. De asemenea, pentru a-și ascunde adevărata identitate, își crea conturi false folosind identități fictive.
După preluarea coletelor, tânărul nu le mai livra la destinație. Coletele conțineau bani în valută națională și străină, articole de îmbrăcăminte, telefoane mobile și alte bunuri. Prejudiciul total cauzat victimelor constituie aproximativ 50 de mii de lei. Tânărul și-a recunoscut parțial vina.
Cel de-al doilea condamnat s-a dat drept un om de afaceri din București când a făcut cunoștință cu o femeie din Ucraina pe aplicația Tinder. În perioada aprilie-decembrie 2025, el a câștigat încrederea victimei, creând impresia unei relații apropiate și serioase, întâlnindu-se de mai multe ori în persoană. Ulterior, a început a cere bani de la femeie sub diverse pretexte: că o poate ajuta să investească și să obțină câștiguri rapide, precum și că o poate sprijini în perfectarea actelor pentru obținerea unei vize pentru plecarea în SUA. Femeia a luat mai mulți bani cu împrumut, inclusiv și-a vândut și apartamentul din Ucraina. Transferurile au fost efectuate atât online, inclusiv prin criptomonedă, cât și direct, în numerar.
În realitate, aceste promisiuni erau false. După ce a intrat în posesia banilor, peste 30 de mii de dolari, individul a întrerupt orice contact cu victima și a investit sumele primite într-o platformă de trading.
În cadrul ședinței de judecată, el și-a recunoscut vina, și-a exprimat regretul pentru faptele comise declarând că intenționează să restituie integral prejudiciul cauzat victimei.
Instanța a decis să încaseze din contul lui, în beneficiul părții vătămate, suma de 30 457 dolari cu titlu de prejudiciu material și suma de 100 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral.

