Potrivit Guvernului, discuțiile cu delegația FMI, condusă de Alina Iancu, au vizat situația economică a Republicii Moldova și măsurile pe care autoritățile intenționează să le ia în perioada următoare. Printre subiectele abordate s-au numărat gestionarea banilor publici, politica fiscală, reformele economice, situația din sectorul energetic, protecția socială și atragerea investițiilor.
Premierul Vasile Tofan a declarat că Guvernul va pune accent pe eliminarea obstacolelor pentru mediul de afaceri, susținerea antreprenorilor și îmbunătățirea activității întreprinderilor de stat. Acesta nu a exclus privatizarea unor companii de stat, acolo unde o asemenea măsură ar fi justificată.
„Mizăm pe o creștere economică durabilă, bazată pe investiții, eliminarea barierelor din calea afacerilor, stimularea antreprenoriatului și a concurenței, creșterea productivității și eficientizarea întreprinderilor de stat, inclusiv prin privatizare acolo unde este oportun. Nu pe o creștere alimentată preponderent de cheltuieli bugetare nesustenabile. Disciplina fiscală și dezvoltarea economică trebuie să meargă mână în mână”, a declarat Vasile Tofan.
La rândul său, șeful misiunii FMI, Alina Iancu, a declarat că instituția este interesată să discute cu noul Guvern despre reformele planificate și despre sprijinul pe care îl poate oferi Republicii Moldova.
„Ne bucurăm să avem această oportunitate de dialog cu noul Guvern, să discutăm prioritățile de politici economice și reformele, precum și modul în care FMI poate oferi sprijin în continuare”, a declarat Alina Iancu.
La finalul întrevederii, reprezentanții Guvernului și ai FMI au convenit să continue discuțiile și să colaboreze în domeniile importante pentru dezvoltarea economică a țării.
Amintim că delegația Fondului Monetar Internațional se află în Republica Moldova în perioada 21–28 octombrie, pentru discuții cu autoritățile privind situația economică și prioritățile de reformă.

