Unul dintre subiectele discutate ține de politica fiscală la care se lucrează în prezent. În acest sens, prim-ministrul a subliniat că Guvernul nu intenționează să modifice regimul fiscal special aplicat rezidenților MITP, oferind astfel predictibilitate pentru activitatea companiilor în următorii ani. De asemenea, Vasile Tofan a vorbit despre prioritățile programului de guvernare, axate pe dezvoltarea economiei și sporirea eficienței statului.
La rândul lor, reprezentanții companiilor IT au vorbit despre provocările specifice unui sector relativ nou și aflat într-o dezvoltare rapidă, în care reglementările nu țin întotdeauna pasul cu noile modele de afaceri. De asemenea, oamenii din domeniul IT au cerut: o abordare echilibrată din partea autorităților, un dialog constant și soluții care să permită remedierea eventualelor neconformități fără a le afecta activitatea.
„Discuțiile au vizat și modul de desfășurare a controalelor asupra agenților economici. Premierul a subliniat că Guvernul pledează pentru controale proporționale cu natura încălcărilor constatate și pentru evitarea intervențiilor în forță atunci când acestea nu sunt justificate. Obiectivul este ca aplicarea legii să meargă împreună cu menținerea unui mediu de afaceri predictibil și prietenos”, se menționează într-un comunicat al Guvernului.
Potrivit sursei, sectorul BPO are în prezent circa 6.000 de angajați și oferă salarii competitive, contribuind la crearea unor oportunități profesionale atractive pentru tineri și la menținerea acestora pe piața muncii din Republica Moldova.
În final, părțile au făcut un schimb de opinii privind noile tehnologii, oportunitățile Republicii Moldova pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale și măsurile pe care statul ar trebui să le întreprindă pentru a-și menține competitivitatea în domeniul digital.

