Deschide.md

Vasile Tofan îi trimite un mesaj Moscovei de la tribuna ONU: Republica Moldova își alege singură viitorul

Deschide.MD
Vasile Tofan îi trimite un mesaj Moscovei de la tribuna ONU: Republica Moldova își alege singură viitorul

Premierul Vasile Tofan a denunțat de la tribuna Adunării Generale a ONU războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și încălcările repetate ale spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești.

În discursul susținut la New York, prim-ministrul a cerut și retragerea necondiționată a trupelor ruse din regiunea transnistreană, a reafirmat obiectivul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și s-a adresat direct cetățenilor, avertizând că urmează „o iarnă grea”.

O parte importantă a discursului a fost consacrată războiului din Ucraina. Tofan a vorbit inclusiv despre experiența sa personală, amintind că a locuit aproape 15 ani la Kiev și se afla acolo împreună cu familia în dimineața invaziei ruse la scară largă, pe 24 februarie 2022. Premierul a descris modul în care copiii din Ucraina au ajuns să calculeze timpul rămas până la apropierea dronelor pentru a ști când trebuie să coboare în adăpost.

„În Moldova, nu putem compara suferința noastră cu cea a Ucrainei. Și totuși, dronele rusești ne încalcă în mod repetat spațiul aerian și cad pe teritoriul nostru. Pericolul este ca ceea ce este inacceptabil să înceapă să ni se pară normal”, a declarat Tofan.

Premierul a insistat că repetarea unor asemenea incidente nu trebuie să ducă la acceptarea lor ca pe o normalitate.

„Și pentru noi este vorba despre siguranța familiilor noastre. Nu trebuie să ne obișnuim cu asta. Faptul că o încălcare se repetă nu o face acceptabilă”, a spus prim-ministrul.

De la tribuna ONU, Tofan s-a adresat pentru câteva momente în limba română direct cetățenilor Republicii Moldova. El a vorbit despre războiul din apropierea frontierelor statului și despre dificultățile așteptate în sezonul rece.

„Știu că mulți dintre voi urmăriți cu neliniște știrile despre războiul de alături, despre dronele rusești care s-au întețit, și vă gândiți deja la iarna care vine. Da, ne așteaptă o iarnă grea. Datoria noastră, a Guvernului, este să ne pregătim și să-i ajutăm mai ales pe cei care au cel mai puțin”, a declarat premierul.

Tofan le-a cerut cetățenilor solidaritate în perioada următoare: „Vreau să vă rog un lucru important: să ne ținem grămăjoară. (...) Putem avea păreri diferite, putem vota diferit. E firesc într-o țară în care oamenii gândesc liber. Dar grija pentru cei de lângă noi trebuie să ne unească”.

Premierul a atribuit explicit Rusiei responsabilitatea pentru războiul din Ucraina și a avertizat asupra consecințelor unei eventuale acceptări a agresiunii.

„Aceasta nu este o tragedie fără autor. Rusia a declanșat un război de agresiune împotriva unui stat vecin suveran. A ocupat teritorii și a continuat să atace orașele ucrainene. Ucraina nu a ales acest război. Rusia l-a ales”, a spus Tofan.

În același context, prim-ministrul a vorbit despre sprijinul oferit Ucrainei de Republica Moldova, menționând primirea refugiaților, menținerea rutelor de transport și reducerea costurilor tranzitului feroviar pentru cerealele ucrainene.

„Dacă agresiunea este răsplătită, ea devine un precedent — pentru agresor și pentru toți cei care privesc. Pacea trebuie să protejeze suveranitatea și să creeze condițiile unei securități durabile”, a declarat Tofan.

Premierul a abordat și prezența militară rusă în regiunea transnistreană.

„Armata rusă continuă să staționeze ilegal și fără consimțământul nostru în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Vom continua să insistăm pe retragerea lor necondiționată”, a declarat Tofan. El a reiterat că autoritățile urmăresc reintegrarea pașnică a statului, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale.

Un alt capitol al discursului a vizat integrarea europeană. Tofan a calificat aderarea la UE drept „proiectul nostru național” și a spus că aceasta reprezintă, în viziunea Guvernului, exercitarea dreptului cetățenilor de a-și decide singuri viitorul.

„Pentru noi, aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă înlocuirea unei sfere de influență cu alta. Înseamnă exact opusul. Înseamnă că cetățenii noștri își exercită dreptul de a alege. De a alege democrația. De a alege prosperitatea. De a alege pacea”, a afirmat premierul.

Tofan a mai anunțat de la tribuna ONU că Republica Moldova își înaintează candidatura pentru președinția celei de-a 82-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Premierul și-a încheiat discursul cu un mesaj despre capacitatea statelor mici de a-și decide propriul viitor: „Poate că Moldova nu va fi niciodată o mare putere. Dar avem tot ce ne trebuie pentru a fi o țară care face lucruri mari”.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md