Deschide.md

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Nicușor Dan. Dezvoltarea infrastructurii și integrarea europeană, în centrul discuțiilor

Deschide.MD
Actualizat la:
Vasile Tofan s-a întâlnit cu Nicușor Dan. Dezvoltarea infrastructurii și integrarea europeană, în centrul discuțiilor

Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit, la București, cu președintele României, Nicușor Dan, în cadrul primei sale vizite oficiale peste hotare de la preluarea mandatului. Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor bilaterale și principalele direcții de cooperare dintre Republica Moldova și România.

Potrivit Guvernului, șeful Executivului este însoțit în vizită de viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, precum și de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

”Relația dintre Republica Moldova și România se bazează pe un parteneriat de încredere și o prietenie sinceră. Continuăm să lucrăm împreună la proiecte concrete care ne apropie zi de zi și aduc rezultate concrete pentru cetățenii noștri”, a declarat premierul Vasile Tofan.

În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre construcția unor noi poduri peste Prut, dezvoltarea infrastructurii de interconectare, extinderea rețelelor energetice și atragerea investițiilor.

Un alt subiect abordat a fost parcursul european al Republicii Moldova. Cu această ocazie, premierul Vasile Tofan a mulțumit României pentru sprijinul constant acordat țării noastre în procesul de modernizare și pentru susținerea fermă a integrării europene.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md