Potrivit Procuraturii Anticorupție, Platon ar fi organizat și dirijat o schemă prin care pachetul de acțiuni ar fi fost dobândit în baza unor documente false și fără acordul proprietarilor legali sau al succesorilor acestora.
Ulterior, acțiunile ar fi fost tranzacționate către companii nerezidente, al căror beneficiar real ar fi fost Veaceslav Platon. Potrivit acuzării, scopul operațiunilor ar fi fost ascunderea originii ilicite a acțiunilor.
Prin hotărâri adoptate în decembrie 2015 și martie 2016, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a constatat că entitățile care au achiziționat și deținut pachetul de 43,11% din acțiunile BC „Moldova-Agroindbank” S.A. au acționat concertat în raport cu banca.
Acțiunile au fost ulterior anulate de Comisia Națională a Pieței Financiare și scoase la vânzare la o valoare de peste 400 de milioane de lei.
Procurorii susțin că, în timpul urmăririi penale, au obținut inclusiv date privind proveniența banilor utilizați în presupusa schemă. Potrivit acuzării, mijloacele financiare ar fi provenit din așa-numitul „Laundromat rusesc”. Anchetatorii afirmă că au stabilit și circuitul dividendelor între entitățile implicate.
„În rezultatul adresării de către Procuratura Anticorupție a cererii de asistență juridică internațională Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu privire la aducerea la cunoștința lui Platon Veaceslav a ordonanței de punere sub învinuire și audierea acestuia în calitate de învinuit, ultimul, în prezența apărătorului, a refuzat să facă cunoștință cu actul de acuzare”, a spus Marcel Dumbravan.
În aceste condiții, urmărirea penală a fost finalizată în lipsa acestuia, cu autorizarea instanței de judecată.
Veaceslav Platon beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

