„Evaluarea a implicat o analiză amănunțită a declarației de avere și interese personale pentru ultimii 5 ani, precum și a altor informații relevante privind integritatea etică și financiară a subiectului, colectate din 140 de surse. Pe parcursul procedurii, Comisia a solicitat procurorului clarificări prin patru runde de întrebări scrise, urmate de audieri publice desfășurate la 17 octombrie 2025. Înregistrarea audierii este disponibilă aici: http://bit.ly/4qfrkuB. CSP urmează să se pronunțe în termen de 30 de zile asupra propunerii Comisiei”, ne transmit reprezentanții Comisiei de evaluare a procurorilor prin intermediul unui comunicat.
Astfel, Completul B de evaluare a constatat că Irina Catan corespunde criteriilor prevăzute de articolul 11 din Legea nr. 252/2023 și a înaintat către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) propunerea de promovare a evaluării externe.
Raportul Comisiei va fi publicat după expirarea termenului de contestare a deciziei CSP, conform procedurii legale.
Până în prezent, Comisia a primit spre evaluare externă numele a 191 de procurori: 49 de evaluări au fost finalizate, 29 de procurori au demisionat ori au fost excluși din procedură, iar alte 113 evaluări sunt în curs de desfășurare.

