„Suntem în etapa de actualizare a programului național, pentru că este un document care va fi actualizat în fiecare an. Și iată că acum, pentru că am finalizat deja etapa de screening, avem recomandări noi în baza Raportului de extindere, suficiente informații pentru a actualiza acest document”, a explicat viceprim-ministrul.
Cristina Gherasimov a declarat că, potrivit Raportului de extindere, Republica Moldova este practic pregătită să deschidă până la sfârșitul acestui an toate clusterele de negociere. Vicepremierul a precizat că au loc discuții privind următoarea etapă a procesului – deschiderea efectivă a negocierilor pe clustere – iar autoritățile de la Chișinău se așteaptă să primească în curând noi clarificări și detalii în acest sens.
Totodată, viceprim-ministrul a subliniat că, chiar și în lipsa unor noutăți imediate de la Bruxelles, procesul de integrare nu încetinește.

