Deschide.md

VIDEO // A adus droguri în valoare de milioane de lei din Polonia. Un moldovean, reținut de oamenii legii

Deschide.MD
Actualizat la:
VIDEO // A adus droguri în valoare de milioane de lei din Polonia. Un moldovean, reținut de oamenii legii

Un tânăr de 29 de ani a fost reținut de oamenii legii după ce a adus în R. Moldova 10 litri de droguri sintetice de tip PVP, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei pe piața neagră. Potrivit Direcției Antidrog a INI și procurorilor din sectorul Botanica, acestă face parte dintr-o grupare internațională, specializatǎ în producerea, contrabanda și comercializarea drogurilor prin aplicația Telegram.

Gruparea activa pe teritoriul Poloniei, Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova, iar timp de câteva luni oamenii legii au documentat activitatea infracțională a membrilor acesteia, cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova, implicați în transportarea și distribuirea drogurilor sintetice pe teritoriul țării.

În cadrul investigațiilor, polițiștii au identificat moldoveanul de 29 de ani, care, de la începutul anului curent, ar fi avut rolul de curier pentru transportarea drogurilor din Polonia către Georgia și Republica Moldova.

La 16 mai, suspectul a intrat în Republica Moldova prin PTF Leușeni–Albița, la volanul unui Audi. După traversarea frontierei, acesta a fost monitorizat de ofițerii Direcției Antidrog până în  Chișinău, unde, cu suportul polițiștilor INSP și ai Inspectoratului Botanica, a fost reținut și percheziționat.

În urma perchezițiilor au fost ridicate pachețele cu droguri de tip PVP, timbre LSD, un telefon mobil utilizat la comiterea infracțiunii și o butelie din plastic cu 10 litri de PVP în formă lichidă.

Potrivit anchetei, drogurile au fost transportate din Polonia și plasate într-un ascunziș pentru a fi preluate de un alt membru al grupării.

Automobilul utilizat de suspect a fost ridicat în vederea aplicării sechestrului și confiscării speciale.

La demersul procurorilor, instanța de judecată a emis mandat de arest pentru 30 de zile pe numele acestuia.

Dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md