Camerele de supraveghere din zonă au surprins momentul în care bărbatul a observat automobilul lăsat descuiat, s-a apropiat de acesta și a furat geanta cu bani aflată în interiorul mașinii. Ulterior, suspectul a părăsit locul faptei.
În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit identitatea suspectului și au identificat automobilul utilizat de acesta.
Ulterior, în cadrul unei percheziții efectuate la domiciliul închiriat de bărbat, oamenii legii au depistat o parte din banii furați, precum și alte probe relevante cauzei.
Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, bărbatul riscă până la 4 ani de închisoare.

