Potrivit Ministerului Sănătății de la București, Planul Roșu de Intervenție, activat duminică seara la ora 19:33, a fost dezactivat la ora 20:59. Dintre cele nouă victime, opt au fost transportate la spital, iar una a primit îngrijiri medicale, informează Agerpres.

Alte 11 persoane implicate în accident, inclusiv un copil de nouă ani, nu au avut nevoie de asistență medicală și au refuzat transportul la spital. Acestea au fost preluate de un microbuz al Inspectoratului pentru Situații de Urgență și transportate spre punctul de trecere a frontierei, fiind cetățeni ai Republicii Moldova.

În urma accidentului, autoritățile medicale din Iași au activat Planul Alb în trei spitale, pentru a face față numărului de victime. La intervenție au participat echipaje de pompieri, SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite.

