Potrivit anchetatorilor, părinții adoptivi ar fi obligat-o pe minoră să cerșească folosind un scaun cu rotile, deși aceasta se putea deplasa fără ajutor.
În urma perchezițiilor efectuate cu sprijinul polițiștilor Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, oamenii legii au ridicat căruciorul cu rotile folosit de copilă, precum și alte probe. Printre acestea se numără materiale care, potrivit Poliției, ar demonstra că minora era obligată să cerșească în loc să frecventeze instituțiile de învățământ.
Procurorii PCCOCS au formulat învinuiri nu doar împotriva celor doi părinți adoptivi, ci și împotriva unei doctorițe, care ar fi fost implicată în adopția ilegală a copilei în anul 2012.
În urma destructurării presupusei scheme de trafic de copii prin cerșetorie, fata a fost plasată într-un centru de plasament din Republica Moldova, unde beneficiază de asistență și protecție.
Potrivit Poliției, dosarul este investigat din luna ianuarie de autoritățile de drept din Chișinău, în cooperare cu cele din Timișoara și cu sprijinul agenției regionale SELEC. Ancheta este în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

