Alături de brutarii locali, ambasadoarul a descoperit cu câtă dăruire și măiestrie sunt plămădite bunătățile care ne adună pe toți în jurul mesei de sărbătoare.
Iwona Piórko a afirmat că în perioada sărbătorilor pascale ne întoarcem firesc la lucrurile care contează cel mai mult: familia și tradițiile.
„De aceea, în ajunul Paștelui, am mers într-o mică brutărie de familie, ca să învăț cum se pregătesc tradiționalele pasca și cozonacul. Pentru că acesta este poate cel mai frumos lucru de Paști: să petrecem timp alături de familie și prieteni în jurul mesei și să prețuim aceste clipe. Paște fericit!”, a spus Iwona Piórko.
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Sfintele Paști, considerată cea mai mare sărbătoare a creștinătății, care semnifică Învierea Domnului.

