Deschide.md

VIDEO // Ar fi înșelat două femei de peste 200 de mii de lei. Doi tineri, arestați

Limbas Irina
VIDEO // Ar fi înșelat două femei de peste 200 de mii de lei. Doi tineri, arestați

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare în cel puțin două cazuri de escrocherie. Prejudiciul total cauzat victimelor depășește 200 de mii de lei.

Potrivit Poliției, cei doi suspecți au telefonat două femei de 50 și 75 de ani și, afirmând fals că acestea ar fi implicate în finanțarea unor activități infracționale, le-au convins să contracteze credite și să transmită banii escrocilor.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor operative întreprinse, oamenii legii au identificat și reținut bănuiții la scurt timp după comiterea infracțiunilor.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse de până la 5 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor infracțiuniulor și identificarea tuturor persoanelor implicate în schema de escrocherie.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md