Potrivit informației oferite de Poliția R. Moldova, faptele au avut loc luni, 13 octombrie.
„Oamenii legii au stabilit că victima este, care, la moment, locuiește într-o suburbie a capitalei. Acesta a relatat oamenilor legii că, în seara respectivă, se afla ca pasager într-un Volkswagen, în orașul Cimișlia, după ce s-a înteles cu doi bărbați să-l ajute să părăsească hotarele țării, pe care i-a cunoscut pe o rețea de socializare. La un moment dat, în timpul deplasării, cei doi l-au amenințat cu un pistol, determinându-l să le transmită toate bunurile pe care le are la el”, se menționează într-un comunicat al Poliției.
Ca urmare a măsurilor operative, cu implicarea ofițerilor din mai multe inspectorate teritoriale și ai INI și INSP, au fost identificați și reținuți ambii suspecți. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani din Strășeni și un altul de 20 de ani din raionul Telenești, ambii anterior judecați pentru diverse infracțiuni.
„Suspecții au fost reținuți și plasați în izolator, iar pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Tâlhărie, săvârșită de două sau mai multe persoane, cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă””, ne mai spun oamenii legii.
Potrivit surselor, banii au fost recuperați și urmează să fie întorși victimei.
Conform legislației în vigoare, persoanele vinovate de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă închisoare de la 8 - la 10 ani.

