Deschide.md

VIDEO // Captură uriașă de țigări de contrabandă la vama Lipcani. Șase persoane, reținute

deschide-md
Actualizat la:
VIDEO // Captură uriașă de țigări de contrabandă la vama Lipcani. Șase persoane, reținute

Peste 1,8 milioane de țigări de contrabandă au fost depistate de angajații postului vamal de frontieră Lipcani-Rădăuți-Prut, sub conducerea PCCOCS.

Articolele de tutun erau ascunse în două camioane, care pretindeau că transportă puieți decorativi.

__wf_reserved_inherit

Potrivit unui comunicat, cele două vehicule urmau să ajungă la București. Inspectorii vamali au dispus controlul fizic detaliat al mijloacelor de transport. În urma verificărilor, în spatele plantelor decorative, au fost depistate cutii cu țigări nedeclarate autorității vamale – 59 și, respectiv, 130 de cutii, fiecare conținând câte 500 pachete de țigări de marcă autohtonă. În total, au fost ridicate 1.890.000 de țigarete.

__wf_reserved_inherit

Ulterior, au fost efectuate percheziții în Briceni și în Chișinău. Țigaretele, camioanele, telefoanele mobile, înscrisurile de ciornă și alte suporturi de informații au fost ridicate pentru examinare.

În cadrul investigațiilor, au fost reținuți șase persoane din raionul Briceni (printre care și organizatori ai schemei de contrabandă), cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, bănuiți de implicare în activitatea infracțională.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md