Potrivit informațiilor oferite de Poliția R. Moldova, cei doi făceau parte dintr-o rețea specializată în comerțul cu droguri. Rețeaua a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS.
Oamenii legii au documentat activitatea infracțională timp de aproximativ o lună.
„Potrivit investigațiilor, cei doi ar fi avut roluri bine stabilite. Unul dintre ei s-ar fi ocupat de identificarea potențialilor cumpărători, verificându-i înainte de a le vinde droguri în cantități mici. Cel de-al doilea ar fi fost responsabil de cultivarea plantelor de cânepă, inclusiv a unor soiuri speciale, în curtea gospodăriei sale, precum și de recoltarea, prelucrarea și uscarea acestora”, se menționează într-un comunicat al Poliției.
Potrivit sursei, marijuana ar fi fost comercializată în cantități angro unor persoane de încredere, care aveau rolul de intermediari și distribuiau drogurile către consumatorii finali.
În urma măsurilor de investigație și urmărire penală, desfășurate cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, suspecții au fost reținuți în Comrat. În timpul percheziției corporale și la domiciliile acestora, oamenii legii au depistat și ridicat: un pachețel cu marijuana; telefoane care se suspectează cǎ erau utilizate în activitatea infracțională; un cântar de înaltă precizie; pachețele de tip zip-lock; plante de marijuana uscate și în stare de vegetație, precum și droguri de tip marijuana și hașiș.
„De asemenea, în gospodăria unuia dintre suspecți a fost depistată o armă de vânătoare de model IJ, împreună cu 59 de cartușe de calibrul 16, fără acte. Totodată, au fost ridicate sume de bani în lei și euro, care ar proveni din activitatea infracțională”, mai menționează reprezentanții oamenilor legii.
Ca urmare, la solicitarea procurorului, instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în cazul ambilor suspecți.
Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată în instanță, ei riscă pedepse cu închisoarea de la 15 - la 17 ani.
În același timp precizăm că, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie judecătorească definitivă.

