Deschide.md

VIDEO // Droguri ascunse în alimente și trimise cu autocarul din Franța. Trei suspecți, arestați

Deschide.MD
Actualizat la:
VIDEO // Droguri ascunse în alimente și trimise cu autocarul din Franța. Trei suspecți, arestați

Trei bărbați au fost plasați în arest preventiv, fiind suspectați că făceau parte dintr-o grupare care introducea prin contrabandă droguri din Franța și le comercializa în Republica Moldova. Stupefiantele erau ascunse în produse alimentare și trimise cu autocare care circulau pe ruta Franța–Chișinău, potrivit Poliției.

Schema ar fi fost documentată timp de două luni de ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu ofițerii de urmărire penală și procurorii sectorului Botanica. Cei trei suspecți au între 35 și 41 de ani.

Potrivit anchetei, drogurile erau comandate de la un cetățean moldovean aflat în Franța. Acesta le-ar fi camuflat în produse alimentare, după care le expedia în Republica Moldova, sub forma unor colete neînsoțite, cu autocare care efectuau curse regulate spre Chișinău.

După sosirea coletelor, acestea erau preluate de unul dintre suspecți, în vârstă de 35 de ani, care ar fi transmis ulterior drogurile celorlalți doi membri ai grupării. Stupefiantele erau apoi vândute prin intermediul unor persoane de încredere, prin metoda „din mână în mână”.

Pe 2 septembrie, doi dintre suspecți, în vârstă de 35 și 41 de ani, au fost reținuți în flagrant în Chișinău, în timp ce ar fi încercat să vândă o nouă partidă de droguri unui investigator sub acoperire. Ulterior, oamenii legii l-au reținut și pe al treilea suspect, despre care anchetatorii spun că era responsabil de preluarea coletelor sosite din Franța.

În urma perchezițiilor la domiciliile celor trei, polițiștii au ridicat hașiș, comprimate Subutex, cântare electronice de precizie, telefoane mobile, precum și ambalajele și produsele alimentare în care ar fi fost ascunse drogurile.

La solicitarea procurorului de caz, cei trei suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Cetățeanul moldovean aflat în Franța urmează să fie anunțat în căutare internațională, în vederea reținerii și extrădării în Republica Moldova.

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele implicate riscă între 15 și 20 de ani de închisoare. Acestea beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Distribuie articolul:FacebookTelegram

PUBLICITATE

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md