Printre acestea se numără șapte petroliere, cinci nave de marfă uscată, un feribot și două remorchere, potrivit agenției Ukrinform, citate de Digi24.ro.
În total, între 6 și 13 iulie, au fost efectuate lovituri eficiente împotriva a 105 nave.
Potrivit lui Brovdi, în perioada 12–13 iulie, în Crimeea și în alte teritorii ucrainene ocupate de Rusia, au fost lovite nouă stații electrice de diferite capacități, precum și punctul strategic de transport al energiei electrice „Crimeea” al podului energetic Kuban–Crimeea din Rusia, pentru a doua oară în 48 de ore.
De asemenea, au fost efectuate lovituri împotriva a patru elemente de apărare aeriană. Au fost distruse un sistem de rachete sol-aer S-400 „Triumph”, un sistem de apărare aeriană „Tor” și două complexe radar.
În ultimele 24 de ore, Forțele Sistemelor Fără Pilot au lovit 1.725 de ținte pe toată adâncimea tactică a întregului front.
