Deschide.md

VIDEO // Eugeniu Osmochescu, la Bruxelles: Deschiderea Clusterului 6 este un nou pas important spre aderarea noastră la Uniunea Europeană

Cristina Vlah
VIDEO // Eugeniu Osmochescu, la Bruxelles: Deschiderea Clusterului 6 este un nou pas important spre aderarea noastră la Uniunea Europeană

Premierul interimar al R. Moldova, Eugeniu Osmochescu, se află acum la Bruxelles, unde în scurt timp urmează să înceapă cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova - Uniunea Europeană. În cadrul acesteia se va anunța deschiderea Clusterului 6: „Relații externe”.

„Acest nou pas este rezultatul eforturilor susținute ale instituțiilor statului și al cooperării strânse cu partenerii europeni. Totodată, el reconfirmă angajamentul ferm al Republicii Moldova de a continua implementarea reformelor și de a avansa cu determinare în procesul de integrare europeană.

Pentru Republica Moldova, negocierile de aderare reprezintă un angajament pentru consolidarea instituțiilor democratice, creșterea securității, dezvoltarea economiei și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, a menționat Eugeniu Osmochescu în cadrul unui video realizat în fața clădirii Parlamentului European.

De asemenea, demnitarul a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău vor continua să muncească cu responsabilitate pentru deschiderea și celorlalte clustere de negociere, obiectivul strategic fiind: aderarea la Uniunea Europeană.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md