Potrivit IGPF, în baza informațiilor operative, polițiștii de frontieră au stopat pentru verificări un mijloc de transport condus de un cetățean al Republicii Moldova. În automobil se mai aflau două femei din Ucraina și un alt cetățean moldovean.
Cercetările preliminare au stabilit că cele două femei traversaseră frontiera de stat prin punctul de trecere Otaci, în calitate de pietoni, având asupra lor sume considerabile de bani, fără a le declara autorității vamale, conform prevederilor legale. Este vorba despre 643 675 de lei moldovenești și 50 500 de dolari (circa 920 mii lei).
În urma măsurilor speciale de investigații și a acțiunilor de urmărire penală desfășurate în cadrul cauzei penale, cele două femei au fost reținute pentru 72 de ore.
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

