Deschide.md

VIDEO // Fiodor Găgăuz și-a făcut TikTok. Watchdog a identificat 20 de conturi suspecte

Deschide.MD
Actualizat la:
VIDEO // Fiodor Găgăuz și-a făcut TikTok. Watchdog a identificat 20 de conturi suspecte

O rețea de 20 de conturi anonime de TikTok a fost creată pentru a promova candidatura lui Fiodor Găgăuz în alegerile din autonomia găgăuză. Profilurile au apărut într-un interval scurt, distribuie aceleași videoclipuri electorale și interacționează între ele pentru a amplifica vizibilitatea postărilor. Constatările apar într-o analiză prezentată de experta comunității Watchdog, Gabriela Revenco, care atrage atenția asupra unor indicii de comportament inautentic coordonat și a posibilelor cheltuieli nedeclarate pentru promovarea electorală.

Potrivit expertei, primele opt conturi au fost create chiar în seara zilei de 16 octombrie, când a fost lansată campania electorală în autonomie. Primul profil, „Găgăuzia Forever”, a apărut la ora 17:38, fiind urmat de „Moldova Găgăuzia”, „Pulsul Găgăuziei”, „Găgăuzia Mereuță” și alte conturi cu denumiri asemănătoare. În zilele următoare, rețeaua s-ar fi extins la 20 de profiluri.

Analiza Watchdog arată că acestea publică materiale video identice, folosesc descrieri și hashtaguri similare și se urmăresc reciproc. Printre materialele distribuite se numără secvențe dintr-un interviu acordat de Fiodor Găgăuz jurnalistului Gheorghe Gonța, dar și un videoclip în care candidatul apare alături de liderul PSRM, Igor Dodon.

„Conturile identificate nu se prea complică să ascundă că reprezintă o rețea. Publică același conținut, majoritatea se urmăresc reciproc, iar altele redistribuie nu doar videoclipurile profilurilor din rețea, ci și postările contului care ar aparține lui Fiodor Găgăuz”, a explicat Gabriela Revenco.

Un alt indiciu al unei posibile acțiuni coordonate îl reprezintă comentariile publicate reciproc de profilurile anonime. Potrivit expertei, aceste interacțiuni, alături de distribuirea repetată a acelorași materiale, pot contribui la amplificarea artificială a vizibilității conținutului electoral pe TikTok.

La data de 21 octombrie, cele 20 de conturi identificate acumulaseră împreună peste 145 de mii de vizualizări, aproximativ 500 de comentarii și peste 3.400 de distribuiri. Watchdog consideră că impactul este semnificativ în raport cu populația autonomiei găgăuze, care depășește 100 de mii de locuitori.

Gabriela Revenco atrage atenția și asupra finanțării unei asemenea campanii de promovare. Potrivit acesteia, selectarea materialelor, producerea conținutului și administrarea sistematică a conturilor presupun resurse umane și financiare. În cazul în care activitățile sunt realizate în numele sau în beneficiul unui concurent electoral și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, cheltuielile trebuie reflectate în rapoartele financiare electorale.

Experta susține că metode similare au fost observate anterior în campaniile electorale din România, inclusiv în promovarea lui Călin Georgescu, dar și la alegerile parlamentare din Republica Moldova din 2025, când conturi anonime de TikTok au promovat Partidul „Democrația Acasă”.

Analiza nu stabilește cine administrează cele 20 de conturi și nici dacă acestea au fost create la solicitarea candidatului Fiodor Găgăuz. Totodată, constatările privind comportamentul coordonat nu demonstrează, de unele singure, existența unor cheltuieli electorale nedeclarate.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md