Deschide.md

VIDEO // Încă un atac reușit asupra unui centru Yandex. Ce servicii au căzut și ce țări mai sunt afectate

Deschide.MD
VIDEO // Încă un atac reușit asupra unui centru Yandex. Ce servicii au căzut și ce țări mai sunt afectate

Gigantul rus din domeniul tehnologiei, Yandex, a anunțat duminică că infrastructura sa cloud a suferit o pană în urma unui nou atac cu drone ucrainene asupra unui centru de date, transmite France Presse.

„În urma unui atac cu drone, infrastructura centrului de date din Vladimir (la est de Moscova, n.r.) a fost avariată. Operațiunile centrului de date au fost complet întrerupte”, a precizat compania pe Telegram, scrie HotNews.

Restul resurselor infrastructurii „sunt instabile”, iar platforma „este în pană”, a precizat aceasta.

Yandex a precizat că atacul nu a făcut victime și că reparațiile sunt în curs.

Imagini apărute pe rețelel de socializare arată explozii, un incendiu de amploare și antiaeriana în acțiune.

Efectele se simt și în afara Rusiei

Yandex este principalul motor de căutare în limba rusă și operează o infrastructură cloud, precum și numeroase servicii, cum ar fi taxiurile sau livrările. De asemenea, deține o poziție dominantă în lumea rusofonă.

Utilizatorii Yandex Go din toată Rusia au semnalat că nu au putut comanda taxiuri duminică dimineață, iar perturbări similare au fost semnalate și în Serbia, Kazahstan, Belarus și Armenia, potrivit publicației independente ruse „Ostorozhno Novosti” și Kyiv Independent.

Potrivit acestora, aplicația Yandex Pro, utilizată de șoferii de taxi și curieri, nu mai este disponibilă, iar angajații au întâmpinat probleme la accesarea sistemelor interne de asistență.

De asemenea, utilizatorii au semnalat perturbări la serviciile de tip smart home ale Yandex.

A treia lovitură asupra centrelor Yandex din ultimele zile

Noa reușită a ucrainenilor vine după alte două lovituri desfășurate săptămâna aceasta, prin care a extins gama de ținte din Rusia, în ceea ce pare o reacție la loviturile forțelor Moscovei asupra centrelor de date din Ucraina

Yandex, care este puternic implicat în dezvoltarea inteligenței artificiale în Rusia și este uneori supranumit „Google-ul rusesc”, a spus vineri că centrul său de date din regiunea Kaluga, situată la sud-vest de Moscova, a fost lovit de drone ucrainene și a fost parțial scos din funcțiune.

Cu o zi înainte, un atac ucrainean a scos din funcțiune principalul centru de date al Yandex, din Sasovo, regiunea Riazan, unde se află două dintre cele trei supercomputere utilizate pentru dezvoltarea modelului de AI al companiei.

În ultima lună, Rusia a lansat atacuri asupra centrelor de date și a infrastructurii de telecomunicații din Ucraina, inclusiv asupra unor ținte din centrul orașului Kiev.

„Răspundem întotdeauna în același mod”, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Știți cu toții că ne-au atacat și continuă să ne atace centrele de date. Noi răspundem. Nu pot dezvălui toate detaliile”, a adăugat el.

Vor avea probleme în a face rost de alte cipuri

Măsurile occidentale de control al exporturilor și sancțiunile împotriva Rusiei vor împiedica, foarte probabil, compania Yandex să înlocuiască în timp util cipurile avansate care probabil sunt avariate, a afirmat think tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) după primele două atacuri ucrainene asupra centrelor Yandex.

„Rusia rămâne extrem de vulnerabilă la sancțiunile internaționale care îi restricționează accesul la componente tehnologice avansate utilizate pentru repararea echipamentelor avariate în urma atacurilor din Ucraina, precum echipamentele de prelucrare a petrolului și semiconductorii, ceea ce duce la o degradare și mai accentuată a potențialului economic și militar al Rusiei”, afirmă ISW.

Potrivit acestuia, recentele atacuri asupra infrastructurii Yandex ar putea permite guvernului rus să o naționalizeze în temeiul decretului din 24 august al președintelui rus Vladimir Putin, care a autorizat guvernul federal rus să confisceze instalațiile de infrastructură critică care nu reușesc să-și protejeze sau să-și repare în mod adecvat activele.

Naționalizarea Yandex de către Rusia ar permite Kremlinului să controleze cel mai popular motor de căutare de pe internet din Rusia și să aibă acces la date private prin intermediul serviciului de e-mail și al spațiului de stocare în cloud al Yandex, extinzând astfel capacitățile de cenzură și represiune ale Kremlinului, a mai afirmat ISW.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md