Anchetatorii au stabilit că victima ar fi fost contactată telefonic de persoane care s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unor instituții de drept. Sub pretextul prevenirii unor presupuse fraude, acestea l-ar fi convins pe bărbat să transmită, în mai multe tranșe, sume importante de bani unor curieri.
În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că femeia ar fi fost implicată și în alte escrocherii similare. Aceasta a fost reținută în momentul în care ar fi încercat să preia o nouă tranșă de bani pe teritoriul autonomiei găgăuze.
Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii și procurorii sectorului Centru, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău.
Femeia este cercetată penal pentru escrocherie și riscă între patru și opt ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată.
Poliția reamintește cetățenilor că angajații instituțiilor de drept și ai companiilor de telefonie nu solicită transmiterea banilor prin intermediul unor persoane terțe. În cazul unor asemenea apeluri, oamenii sunt îndemnați să nu transmită bani necunoscuților și să sesizeze imediat autoritățile.

