Deschide.md

(VIDEO) Operațiunea „NELSON-2026” // Bani și bunuri de peste 10 milioane de lei, scoase din circuitul ilicit

Deschide.MD
Actualizat la:

Peste 10 milioane de lei în bani și bunuri de valoare au fost scoase din circuitul ilicit în cadrul operațiunii regionale „NELSON-2026”, desfășurată în luna martie în Republica Moldova. Operațiunea a avut drept scop combaterea transportării ilegale de bani în numerar și a bunurilor ușor convertibile, cum ar fi aurul, bijuteriile sau ceasurile de lux.

Acțiunile au fost realizate în comun de Inspectoratul General al Poliției, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal, care au efectuat controale coordonate și au făcut schimb rapid de informații.

Operațiunea s-a desfășurat în două etape, între 9–17 martie și 23–27 martie 2026. Verificările au avut loc la punctele de trecere a frontierei, la Aeroportul Internațional Chișinău, dar și în alte locații.

În cadrul primei etape, au fost depistate mijloace bănești în numerar în valoare totală de peste 1,36 milioane de lei, inclusiv 22.537 de dolari, 632.000 de lei și 1.600.500 de ruble rusești, precum și bunuri estimate la circa 1,38 milioane de lei.

În cea de-a doua etapă, autoritățile au identificat mijloace bănești în numerar în valoare de peste 5,67 milioane de lei, inclusiv 91.885 de euro, 196.622 de dolari și 380.100 de lei. De asemenea, au fost ridicate bunuri estimate la aproximativ 1,87 milioane de lei, printre care ceasuri de lux, bijuterii, lingouri de aur și argint, monede din aur și genți de lux.

În total, pe parcursul celor două etape, valoarea mijloacelor financiare și a bunurilor scoase din circuitul ilicit a ajuns la peste 10,28 milioane de lei.

Potrivit autorităților, rezultatele obținute reflectă eficiența cooperării interinstituționale și a acțiunilor coordonate, precum și o capacitate sporită de identificare și destructurare a rețelelor infracționale implicate în fluxuri financiare ilegale.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md