Atacul a vizat direct un microbuz de transport călători, a transmis Parchetul din Herson, citat de AFP.
Imaginile publicate de autoritățile locale surprind un microbuz galben cu geamurile spulberate și podeaua pătată de sânge.
Instituția a precizat că toți cei patru morți erau pasageri civili, iar alte patru persoane au suferit răni în urma exploziei.
Orașul Herson s-a aflat sub ocupație rusă din martie până în noiembrie 2022.
După retragerea trupelor Moscovei din oraș, forțele ruse s-au poziționat pe malul opus al fluviului Nipru.
De acolo, armatele Moscovei lansează frecvent atacuri de artilerie și raiduri cu drone asupra zonelor rezidențiale.
O parte importantă din regiunea Herson a rămas în continuare sub ocupație rusă.

