Deschide.md

VIDEO // „Pentru prima dată în istorie”. Ucrainenii au distrus cu drone subacvatice un submarin rus, în valoare de 500 de milioane de dolari

Editor
VIDEO // „Pentru prima dată în istorie”. Ucrainenii au distrus cu drone subacvatice un submarin rus, în valoare de 500 de milioane de dolari

Serviciul de Securitate al Ucrainei a desfășurat o altă operațiune specială unică și a organizat o „operațiune de de scufundare” în portul Novorossiysk. Pentru prima dată în istorie, dronele subacvatice „Sea Baby” au aruncat în aer un submarin rus din clasa 636.3 „Varshavyanka” (conform clasificării NATO - Kilo).

În urma exploziei, submarinul a suferit avarii critice și a fost practic scos din funcțiune. La bordul submarinului se aflau patru lansatoare de rachete de croazieră Kalibr, pe care Rusia le folosește pentru a lovi teritoriul Ucrainei. notează Digi24.ro.

Costul unui submarin din clasa Varshavyanka este de aproximativ 400 de milioane de dolari. Având în vedere sancțiunile internaționale impuse, construcția unui submarin similar ar putea costa în prezent până la 500 de milioane de dolari.

Această clasă de submarine este cunoscută și sub numele de „Gaura Neagră” datorită capacității carenei de a absorbi sunetul și de a rămâne invizibilă pentru sonar.

Reamintim că nava explodată a fost nevoită să rămână în portul Novorossiysk din cauza operațiunilor speciale reușite ale dronelor navale de suprafață Sea Baby, care au alungat navele și submarinele rusești din golful Sevastopol din Crimeea ocupată temporar.


Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md