Potrivit Inspectoratului General al Poliției, acesta ar fi expediat, pe 10 aprilie, un colet cu substanțe narcotice din Varșovia, urmând să îl preia personal la sosirea în R. Moldova. Tânărul a fost prins în timp ce se afla ca pasager într-un automobil de model Volkswagen Crafter.
În urma investigațiilor, ofițerii au identificat și transportatorul coletului, un bărbat de 33 de ani, care presta servicii de transport de pasageri și colete. Din automobilul acestuia, de model Skoda Octavia, cu numere de înmatriculare lituaniene, a fost ridicată o cutie în care se afla un pachet disimulat într-un ambalaj de detergent.
În interiorul coletului a fost depistată o substanță albă, sub formă de pulbere, cu o greutate de aproximativ un kilogram, suspectată a fi drog sintetic de tip PVP, cunoscut și sub denumirea de „sare”.
Tânărul de 24 de ani a fost reținut, iar procurorii urmează să solicite arestul preventiv pentru 30 de zile. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.

