Deschide.md

VIDEO // Trei firme din domeniul colectării metalului uzat, investigate pentru o evaziune fiscală de 3,4 milioane de lei

Deschide.MD
Actualizat la:
VIDEO // Trei firme din domeniul colectării metalului uzat, investigate pentru o evaziune fiscală de 3,4 milioane de lei

Trei întreprinderi și trei persoane cu funcții de conducere sunt investigate într-un dosar de evaziune fiscală, după ce ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 3,4 milioane de lei printr-o schemă de colectare a metalului uzat.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), urmărirea penală a fost pornită în 2025 și vizează activitatea desfășurată în perioada 2022–2025.

Anchetatorii susțin că administratorii întreprinderilor ar fi evitat să procure metalul uzat direct în numele companiilor, folosind persoane apropiate conducerii, pentru a nu achita impozitele datorate statului.

De asemenea, potrivit anchetei, pentru diminuarea veniturilor declarate din cumpărarea și comercializarea metalului uzat, conducătorii întreprinderilor ar fi retras sume importante din conturile companiilor sub pretextul acordării unor împrumuturi către persoane apropiate.

În cadrul dosarului, oamenii legii au efectuat percheziții la cele trei întreprinderi. De acolo au fost ridicate documente contabile, înscrisuri de ciornă, calculatoare, telefoane mobile, carduri bancare, un hard disk extern cu informații privind veniturile obținute și plata efectivă a salariilor, precum și 220 de mii de lei a căror proveniență nu a putut fi justificată.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, recuperarea prejudiciului și tragerea la răspundere a celor responsabili.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md