„Iubesc Europa și vreau să văd Europa prosperând, dar nu se îndreaptă în direcția corectă”, a declarat Trump la începutul discursului său, mult așteptat, de la Davos, potrivit Reuters. În același timp, el a subliniat importanța relației transatlantice, afirmând că Statele Unite cred profund în legăturile pe care le împărtășesc cu Europa ca civilizație, relatează Digi24.ro.
Trump a insistat că Washingtonul ține foarte mult la oamenii din Europa și vede continentul european drept un partener esențial. Cu toate acestea, el a lansat critici dure la adresa mai multor state europene și a politicilor lor privind imigrația.
„Nu vreau să insult pe nimeni, dar există țări europene pe care nu le mai recunosc și spun asta în mod negativ, evident”, a declarat președintele american.
Critici privind imigrația și politicile economice
Donald Trump a identificat creșterea economică, comerțul și imigrația drept preocupări centrale pentru un Occident puternic și unit, susținând că aceste probleme trebuie abordate coordonat pentru a asigura stabilitatea și prosperitatea pe termen lung.
„Oamenii credeau că singurul mijloc de a atinge creșterea era să crească cheltuielile publice, să deschidă larg ușa imigrației, că meseriile așa-zis murdare trebuiau să fie delocalizate, că energia și petrolul trebuiau să fie înlocuite cu toată escrocheria asta a energiei verzi și că trebuiau să importe populații de la celălalt capăt al lumii”, a afirmat Trump.
El i-a acuzat pe liderii europeni că, prin „politici urmate în mod idiot”, au întors spatele factorilor care generează bogăție și putere națională, „importând populații” și „închizând fabrici”.
„Rezultatul a fost deficite bugetare și comerciale record, însoțite de un val de migrație în masă cum nu s-a mai văzut în istoria omenirii”, a susținut liderul de la Casa Albă.
„Statele Unite rămân motorul economiei mondiale”
„Sincer, sunt multe locuri în lumea noastră care sunt pe cale să fie distruse sub ochii noștri, iar liderii lor nu înțeleg nici măcar ce este pe cale să se întâmple. Iar cei care înțeleg nu fac nimic”, a declarat Trump.
În intervenția sa, președintele american a afirmat că Statele Unite rămân motorul economiei mondiale și a subliniat rolul central al Americii în dinamica globală.
„Dacă ne urmați pe noi în jos, ne veți urma și în sus”, le-a spus el participanților de la Davos, sugerând că evoluția economiei globale depinde în mare măsură de traiectoria Statelor Unite.
Trump a mai declarat că administrația sa a realizat cele mai importante scăderi de impozite din istoria recentă a Statelor Unite și că, pentru fiecare nouă reglementare introdusă, au fost eliminate 129.
Referindu-se la producția manufacturieră, el a susținut că exporturile americane au crescut cu 150 de miliarde de dolari. „Cifrele sunt incredibile”, a subliniat Trump.
Groenlanda, subiect de securitate
Donald Trump a declarat, de asemenea, că Statele Unite sunt singura țară din lume care poate garanta securitatea Groenlandei și a reamintit că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, SUA au apărat acest teritoriu în numele Danemarcei.
Președintele american a cerut negocieri imediate privind achiziționarea Groenlandei, potrivit agențiilor EFE și AFP.

