Potrivit Poliției, în perioada 24–26 iunie, mai multe persoane ar fi contactat telefonic o bătrână de 73 de ani din Bălți. Aceștia s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale și ai IGP, încercând să o convingă să transfere suma de 8.930 de dolari, sub pretextul „protejării” economiilor sale.
Femeia a sesizat la timp autoritățile, iar Poliția a organizat o operațiune specială. Suspectul a fost reținut în flagrant în momentul în care urma să primească banii.
Ca urmare, acesta a fost plasat în izolator pentru 72 de ore, iar pe caz a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de escrocherie comisă de un grup criminal organizat.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

