Șeful Legislativului a subliniat că drapelul reflectă parcursul Republicii Moldova spre libertate și locul său în lume, fiind un element care unește cetățenii, indiferent unde se află.
„A onora drapelul de stat înseamnă a ne cunoaște trecutul și a ne respecta istoria. Fiecare culoare spune caracterul și tradițiile poporului nostru” a afirmat Igor Grosu.
În discursul său, acesta a vorbit și despre semnificația culorilor drapelului. Roșul simbolizează curajul și jertfa înaintașilor, galbenul – belșugul și tradițiile, iar albastrul – aspirația spre pace și libertate.
„Roșul arde ca inimile noastre, ca dragostea de neam oriunde ne-am aflat. Este culoarea sângelui strămoșilor noștri, care și-au dat viețile pentru noi. Este culoarea curajului și a energiei noastre ca neam. Galbenul ne aduce acasă, în miros de pâine caldă, în câmpuri aurii, în liniștea vetrei. Este culoarea belșugului și a prosperității. Albastrul ne ridică privirea spre cer, spre pace, spre un viitor în care credem. Este culoarea ce reprezintă aspirația noastră spre libertate. Aceste trei culori spun povestea noastră, o poveste pe care o scriem în fiecare zi și pe care vor continua copiii noștri”.
Totodată, Igor Grosu a făcut apel la unitate și responsabilitate civică, subliniind că viitorul R. Moldova trebuie construit prin efort comun.
„Sub acest drapel, înaintașii noștri au luptat pentru libertate. Sub același drapel, avem datoria să construim viitorul, să ducem Republica Moldova acolo unde îi este locul, într-o comunitate de țări libere și prospere. Iar acest lucru îl putem face doar grămăjoară, zi de zi, fiecare dintre noi muncind onest și cu grijă față de aproapele nostru.
Oficialul a transmis un mesaj de apreciere pentru cetățenii care poartă tricolorul „cu mândrie în țară și peste hotare”, menționând că identitatea națională este păstrată prin fiecare gest de respect față de simbolurile statului.
27 aprilie este și o zi în care ne culegem roadele și le mulțumim tuturor celor care poartă tricolorul cu mândrie în lume și în țară, pentru că Moldova e acolo unde suntem noi, moldovenii, pentru că Moldova nu e un loc, e un popor și pentru că iubim trecutul, suntem un neam nemuritor. Și cât timp tricolorul trăiește în inimile noastre, acest neam nu poate fi învins”, a declarat speakerul.


Republica Moldova marchează anual, pe 27 aprilie, Ziua Drapelului de Stat. Tricolorul a fost desemnat simbol oficial la 27 aprilie 1990, prin votul deputaților primului Parlament. Drapelul reprezintă trecutul, prezentul și viitorul statului, reflectând valorile democratice, tradiția istorică și aspirațiile cetățenilor spre libertate și solidaritate.

