În ziua în care scriu aceste rânduri se fac 1407 zile de la începutul invaziei Ucrainei de către hoardele putleriste. Nu mai are rost să repetăm că 2025 a fost încă un an marcat de cel mai sângeros și distrugător război de la WW2 (cel de-al Doilea Război Mondial) în Europa.
Dar astăzi vom încerca să facem un bilanț al anului în Republica Moldova, ținând bine cont de faptul că războiul de la frontiere are o incidență directă asupra a tot ce se întâmplă în Europa.
Fără îndoială, anul 2025 a fost un an de cotitură pentru Republica Moldova. Ar fi mai exact să precizăm că a fost un an de „cotitură avortată”. Niciodată până acum tânărul și firavul stat Republica Moldova nu a fost mai aproape să cadă, fără luptă armata, sub ciubota invadatorului de la Kremlin! PAS a obținut la scrutinul din 28 septembrie 55 mandate din 101 și astfel am evitat o cataclismă de proporții, în primul rând pentru populația Republicii Moldova. Anume în acest sens putem vorbi de „cotitură avortată”. În scenariul evitat de justețe o profundă criză economică în preajma iernii a fost varianta „optimistă”...
Bătălia pentru Republica Moldova pierdută de păpușarii de la Moscova a avut consecințele de rigoare: Ilan Șor, fierul de lance al forțelor putleriste, a anunțat că și-a sistat activitatea „socială”. Numeroase „personalități” care au constituit o adevărată rețea antistatală au fost obligate să fugă: Șor, Tauber, Constantinov, Nesterovski, Lozovan, Roșca, Botnari, Cavcaliuc, Platon, Radulov... Marea majoritate a părăsit teritoriul statului. Țuțu și Plahotniuc sunt în plin proces acum, iar Filat tocmai a fost condamnat în Franța și anunțat în căutare internațională. Nu vom uita nici de interdicția lui Ceban de a intra în România, la fel precum și de arestarea a câțiva înalți funcționari din cadrul Primăriei Chișinăului.
Moscova a pierdut nu doar parlamentarele din Republica Moldova, ci și alegerile prezidențiale din România, iar evenimentele de peste Prut au surprins o Europă întreagă, demonstrând eficacitatea războiului hibrid desfășurat de către Kremlin împotriva democrațiilor occidentale.
Din păcate, însă, victoriile electorale din Republica Moldova și din România nu au constituit, să speram doar pentru moment, o ocazie pentru o contra-ofensivă în ceea ce numim astăzi războiul hibrid declanșat de Kremlin împotriva Europei. Nu vom stărui asupra situației din România și vom rămâne în continuare în Republica Moldova.
Opoziția parlamentară, pro-kremlinistă, să nu avem dubii, are 46 de mandate. Moscova își reorganizează resursele după ce l-a retras pe Șor din prima linie și își repoziționează forțele și tacticile de fragilizare a instituțiilor statale. PAS, chiar dacă are o majoritate parlamentară relativ confortabilă, nu pare să dispună de suficient curaj politic și resurse umane pentru a deveni cu adevărat decisivi. Putem bănui, de asemenea, și un vid de susținere în acest sens din partea partenerilor europeni (despre situația șubredă în România am pomenit mai sus).
Probabil cel mai semnificativ simbol al acestei ezitări a fost numirea lui Alexandru Munteanu în funcția de Prim-Ministru. Maia Sandu e născută în 1972, Dorin Recean - în 1974. Munteanu face parte din generația anterioară, fiind născut în 1964. Suntem încă departe de acea schimbare generațională pe care o așteptăm cu toții: cu tineri formați în Occident, străini influenței „lumii ruse”, fără experiență vitală în URSS. Vom aminti că Munteanu este format la Moscova, la Universitatea „Patrice Lumumba”, un fief important ideologic sovietic.
Nu avem niciun motiv pentru a acuza proaspăt numitul Prim-Ministru de ceva sau pentru a avea dubii fondate referitoare la buna sa credință, dar nici nu putem să nu menționăm ancorajul politicii de la Chișinău în trecutul său sovietic, chiar dacă i-am pune și un „anti” în față.
Iată-ne deci încă o dată în situația când putem lesne vorbi de o altă „cotitură avortată”...
În mare, anul 2025 a însemnat, pe de o parte, un eșec usturător al Kremlinului de a prelua puterea politică în Republica Moldova și România, fără a pierde încă definitiv terenul, iar de cealaltă parte forțele pro-europene nu au profitat decisiv de victoriile electorale pentru a securiza spațiul politic de tentative repetate de destabilizare și eroziune ale instituțiilor democratice. Să sperăm că e doar o constatare a momentului, temporară, căci evenimentele sunt în plină desfășurare pe ambele maluri ale Prutului.
Vom menționa aici rolul preponderent pe care îl avem cu toții a juca în această poveste. Puterea politică nu va acționa decisiv decât dacă se simte în pericol existențial (și exact asta s-a întâmplat în 2025, confruntată cu amenințarea de a pierde „războiul hibrid”) sau dacă va exista o presiune socială suficient de puternică din partea alegătorilor. Un simplu exemplu: lupta pentru bisericile din Republica Moldova. Cu toate că există toate motivele legale de a deposeda Mitropolia Moldovei, direct subordonată Kremlinului, de toate edificiile construite înainte de 1940 retrocedându-le Mitropoliei Basarabiei, sau de a interzice elementar o organizație subordonată unui stat care ocupă ilegal teritorii în Republica Moldova, puterea politică nu pare să miște în această direcție. Și aici anume enoriașii ar trebui să joace un rol decisiv, nu puterea politică.
Ca și în oricare alt domeniu, de altfel.
