Vitalie Vovc // Republica Moldova – strugul privit din cosmos (Partea 2: Războiul informaţional)

„Iluzia păcii ne duce direct în război”

În prima parte am demonstrat, cu statisticile și graficele potrivite, că economia Republicii Moldova o duce mult mai bine decât ne-am fi putut aștepta în condițiile actuale. La acest capitol guvernarea actuală merită doar laude (moderate, de la sine înțeles), orice nu ar încerca să vă spună așa numita „opoziție” politică din Republica Moldova.

În partea ce urmează vom vorbi despre lucruri mult mai puțin strălucite și mai îngrijorătoare atât pentru populația Republicii Moldova cât și pentru întreaga regiune. Când zic "regiune" mă refer în primul rând la România care, deșirată de conflicte interne și probleme endemice, se dovedește a fi mult mai vulnerabilă în fața poluării informaționale ruse și care are nevoie ca de aer de o Republică Moldova pro-europeană și sigură în momentul de față. Ca să vezi, cum s-au inversat lucrurile...

Vom încerca să vedem cum stăm cu războiul, din fericire, „doar” informațional în ceea ce ne privește nemijlocit, și nu vom omite să reamintim că disertăm despre acest subiect doar datorită faptului că ucrainenii rezistă eroic și plătesc greu tribut pentru libertatea noastră și a europenilor de a mai avea... dubii. Trăim într-o iluzie a păcii și această iluzie ne poate duce direct în război.

Perioada actuală de turbulență politică din ambele state românești cu căderi de guverne (ca să vezi, ce paralelism și sincronizare!) a distras atenția publicului conectat nonstop la știri de la procese mult mai vicioase de fond precum ar fi războiul informațional.

Ajunși aici, vom fi obligați să revenim puțin în urmă, și nu foarte mult, de altfel. Din păcate, trăim într-un instantaneu informațional continuu și ceea ce se întâmpla doar cu câțiva ani în urmă dispare din memoria colectivă de parcă nici nu a existat. Vom menționa doar două aspecte, ambele fiind concluzii personale la care am ajuns după peste 15 ani de observare indiscontinuă a evenimentelor, inclusiv mediatice, a spațiilor informaționale din Republica Moldova.

În primul rând voi afirma (fără a avea dovezi irefutabile, dar cu suficientă convingere) că până la invazia Ucrainei mașinăria propagandistă kremlinistă în România și în Republica Moldova nu era sincronizată. Nu am decât o singură explicație: organigrama serviciilor kremliniste. Cel mai probabil România și Republica Moldova nu erau „gestionate” în aceleași birouri și de ofițeri diferiți. Astfel până la un timp am putut observa în România kremliniști construindu-și capital politic vehiculând subiectul re-Uinirii, iar în Republica Moldova kremliniștii erau anti-unioniști declarați.

În al doilea rând, în afară de coordonarea pan-europeană, vom menționa o schimbare fundamentală a tacticilor războiului informațional. O susținere directă a rusiei nu mai poate aduce devidendele de altădată, de până la război. Astfel, activitatea agenților informaționali e direcționată asupra a două obiective majore: destabilizarea și denigrarea guvernelor occidentale (cu prisosință europene) și denigrarea Ucrainei.

Astea fiind spuse, vom reveni la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova în mod specific. Invazia Ucrainei și crimele putinismului, atât în Ucraina cât și în rusia, a dus la falimentul „politicienilor” declarați pro-kremliniști în Europa centrală. Pierderea alegerilor prezidențiale, apoi parlamentare, în Republica Moldova au fost cele mai usturătoare înfrângeri politice ale putleriștilor. Republica Moldova a fost considerată (nu fără temei) drept „terenul de joacă” privativ al kremlinului. A urmat Ungaria, ceea ce a însemnat pierderea celui mai mare aliat în sânul UE. De acum încolo devine evident că niciun saltimbanc care se declară pro-rusia nu poate învinge politic arborând fățiș drapelul filo-rus.

Ei nu au dispărut definitiv din peisajul politic, căci există întotdeauna o minoritate de retardați mentali cu creierii arși de propaganda frontală putleristă care îi vor vota, dar niciunul din ei nu mai poate obține o majoritate politică la un scrutin regulamentar. Astfel toată cloaca kremlinistă din Europa devine subit anti-putler, de la Le Pen în Franța și până la Simion în România (doar dacă sunt întrebați, să nu exagerăm)! De acum încolo ei nu-l mai susțin deschis, dar nici nu-l critică.

Exact același lucru s-a întâmplat și în Republica Moldova: rămân câțiva saltimbanci pentru alegători idioți de genul Dodon, Vlah sau Tauber, dar ceilalți s-au reprofilat: astăzi ei se declară anti-putleriști, pro-europeni, iar unii chiar... unioniști!

Situația respectivă a fragilizat cu adevărat actuala guvernare din Republica Moldova. Deși în aparență lucrurile par similare, există o mare diferență între o luptă politică ordinară în care un guvern este constant atacat de către opoziție și o situație în care un inamic încearcă să acapareze puterea într-un stat mimând lupta politică într-un stat democratic și folosind faliile securitare ale statului respectiv, incapacitatea sa de a combate războiul hibrid și laxismul față de „agenții” din teritoriu (nu se referă doar la Republica Moldova, dacă acest lucru ne poate cumva consola).

Situații similare am mai avut și rezultatul a fost (și este în continuare) devastator pentru Republica Moldova. A fost o perioadă când toată lumea râdea de „mâna Moscovei” bagatelizând un pericol real și luând peste picior orice persoană care vorbea despre el. Reszultatul? Astăzi Chisinaul e pe mâna forțelor pro-putleriste, la fel precum numeroase localități din nordul republicii.

Mimând o luptă politică tradițională, coloana a cincea kremlinistă s-a concentrat și în Republica Moldova, exact precum spuneam mai sus, pe două subiecte centrale: denigrarea constantă a guvernării actuale și efortul de a submina ajutorul colectiv pentru Ucraina.

Totul devine mult mai complicat în aceste condiții, căci publicul larg confundă cu ușurință o luptă politică ordinară (iar în ale noastre condiții această luptă nu a fost vreodată calitativă și onestă, ceea ce facilitează retorica propagandistică) cu tentativele acerbe de destabilizare politică. Exemplul cel mai recent al scandalului mediatic cu „salariile nesimțite” ne demonstrează cu prisosință că într-un instantaneu temporal atât presa convențională, societatea civilă, joacă aceeași partitură cu „ostașii frontului informațional putlerist”, unii exercitându-și meseria sau funcția firească în societate, iar ceilalți executând o misiune ostilă statului pe care-l constituim.

Există cel puțin trei metode simple de ai-i delimita pe unii de alții.

Prima e la suprafață: nu poți afișa steluță roșie într-o zi și deveni „pro-european”, fie și peste ani, în alta. Memorie de-ar fi, dar...

A doua e și ea relativ simplă: au francezii o zicală: „Qui se ressemble s'assemble” (Pentru cei care nu vorbesc limba lui Molière: „Cine seamănă se aduna”). Observând „solidaritățile” constante din parlament, putem lesne ajunge la o concluzie destul de fiabilă.

Și al treilea element, care, recunosc, e puțin mai complicat: „ostașii” de aia și sunt ostași: ei execută ordine. Iar ordinele, după cum spuneam mai sus, provin din aceleași biroiuri. Astfel, indiferent de țara sau spațiul informațional de activitate, unele campanii sunt uimitor de sincronizate la nivel european. Una din cele mai recente a fost campania anti-imigraționala, aceeași lansată concomitent în toată Europa. Bineînțeles, pentru cetățeanul „de rând”, care măcar știrile naționale de le-ar urmări, e complicat să le remarce, dar avem jurnaliști, experți internaționali, servicii abilitate...

Cam atât. Concluziile v-aș ruga să la feceți singuri. Autorul acestor rânduri consideră că guvernarea actuală a Republicii Moldova e absolut deficientă și pasivă în combaterea influențelor distrugătoare pe frontul informațional. După demantelarea „rețelei Sor” nu am mai văzut acțiuni la fel de energice în acest domeniu. Teamă mi-e că suntem complet depășiți de evenimente...