În noaptea dinspre joi spre vineri rusia a înfăptuit un nou atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei (nu că ar fi ceva excepțional, căci atacuri asemănătoare au loc practic în fiecare zi, diferă doar amploarea lor). Au fost folosite 242 de drone și 36 de rachete (22 de rachete de tip „Kalibr”, 13 rachete balistice „Iskander” și o rachetă de tip „Oreshnik” ). Au fost țintite, ca de obicei, obiective civile, elemente ale infrastucturii energetice. Vom menționa că este a doua oară când rușii folosesc rachete balistice de rază medie: mai mult de un an în urmă a fost atacat orașul Dnipro, astăzi a fost atacat Lviv. Este o demonstrație pur simbolică, căci daunele de la o rachetă de tip „Iskander” sunt mult mai mari, din cauza că „Oreshnik” nu poate fi armat cu exploziv convențional. Vom aștepta însă detalii la acest subiect.
Linia frontului nu prea a evoluat, săptămâna trecută fiind una în care rușii au ocipat doar 44 km², la nivelul lunii septembrie, în pofida faptului că numărul atacurilor nu a diminuat. Mai mult decât atât, Kupiansk nu a fost ocupat, câteva zeci de soldați ruși fiind în continuare blocați în oraș, și, poate cel mai frustrant pentru ruși, nici Pokrovsk nu a căzut! Pierderile putleriștilor bat toate recordurile și observatorii menționează că pentru prima dată de la începutul războiului ucrainenii au eliminat în ultima lună mai mulți soldați inamici decât a putut armata rusă recruta. La mai mult și la mai mare!
Astea fiind spuse, evenimentele principale s-au produs în altă parte. La Paris reprezentanții „coaliției hotărâƫilor”, în prezența trimișilor americani (chiar dacă statutul lor oficial e foarte dubios), au ajuns la înƫelegere referitor la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord eventual de încetare a focului. Elementul central: în Ucraina vor fi desfășurate trupe europene: britanicii și francezii vor trimite cel puțin 15.000 de ostași. Ramâne o nimica toată: să semneze putler acordul! Dar aceasta va fi deja bătaia de cap a occidentalilor.
Și iată aici lucrurile par a se accelera cu o viteză cosmică (se pare că Trump nu a apreciat deloc tentativa lui putler de a-l păcăli cu pretinsul atac asupra reședinƫei de la Valdai): SUA a întreprins o „operațiune militară specială” în Venezuela și l-a extras pe Maduro, cu soție cu tot. A durat doar câteva ore. Americanii nu au pierdut niciun om, chiar dacă a fost avariat un helicopter și au fost răniți câțiva ostași. Aici ar trebui să detaliăm puțin, căci mulți au comparat operațiunea americanilor cu războiul declarat de putler în Ucraina, deși nu există elemente comparative posibile în afară de eficacitatea militară propriu-zisă. Sunt aspecte fundamentale de evidențiat:
Maduro nu este recunoscut drept președinte legitim de către occidentali pe urma falsificărilor alegerilor prezidențiale din Venezuela.
SUA nu a anexat vreun teritoriu venezuelean pe urma acestei operațiuni.
Venezuela, și acest lucru nu poate fi contestat, a devenit o adevărată placă turnantă mondială pentru traficul de petrol, de arme și de droguri, toate fiind sub sancțiuni internaționale.
SUA nu a schimbat regimul politic din Venezuela. Acest punct din urmă este probabil cea mai dură lovitură pentru regimul putlerist. E un mesaj clar pentru elitele din rusia: „dacă colaborați, totul va fi ok, problema e putler!”
Operațiunea a demonstrat deficiența armamentului rusesc și... chinez în fața mașinăriei de război americane.
Mai departe SUA a interceptat și arestat două nave ale „flotei tenebre”: ambele făcând parte din lista navelor sancționate internațional. Una a încercat să se pună sub protecția flotei militare ruse, dar acest lucru nu a impresionat americanii, care au urcat la bord nestingheriți.
În Iran, un alt aliat strategic al rusiei, situația e pe muchie de cuțit. Regimul poate să cadă în orice moment, iar în spațiul public au început a se scurge informații despre numeroase avioane transportând „bunuri” spre rusia. Fiul șahului iranian, răsturnat în 1979 de către regimul actual, s-a și poziționat drept succesor al puterii, iar Trump a anunțat că SUA va interveni dacă regimul va încerca să înnăbușe în sânge protestatarii. Sunt în continuare sceptic referitor la succesul revoltei, dar... cine știe? Urmărim atent evoluarea situației.
Folosirea repetată a rachetei balistice de rază medie (așa numitul „Oreshnik”) asupra Lvivului trebuie privită doar în acest context. Încă o dată: mingea e în câmpul occidentalilor. Ceea ce nu înseamnă mare lucru, să sperăm doar pentru moment, pentru populația civilă din Ucraina...
Și încă un aspect, care-mi pare foarte important. Foarte mulți comentatori au calificat intervenția americanilor în Venezuela drept sfârșitul „orânduirii mondiale” de după WW2. Nu sunt de acord. Sfârșitul epocii respective s-a produs în 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeia. A existat o șansă pentru a o salva carecumva, dacă comunitatea internațională, cu SUA, UE și China în frunte, ar fi reacționat adecvat. Ultima șansă a fost ratată lamentabil în toamna lui 2022, atunci când contra-ofensiva ucrainenilor nu a fost sprijinită de occidentali până la un succes definitiv. De atunci, totul a decurs conform manualelor și nu e nimic neașteptat sau ilogic în felul în care decurg evenientele.
Să revenim însă puțin și în Republica Moldova unde mare lucru nu s-a întâmplat, căci suntem în cea mai schizofrenică perioadă a anului: dedublarea sărbătorilor de iarnă care încep la noi pe 25 decembrie și se sfârșesc doar pe 13 ianuarie.
FERICIUN CRECIT! În acest context aș dori să menționez că felicitările din partea înalților oficiali cu ocazia „Crăciunului pe vechi” îmi zgârâie serios auzul. Apoi cum, dragii mei, suntem pro-europeni sau doar așa, „olecuƫâcî”? Sunt mai mult decât convins că acest „Crăciun pe vechi” e o armă importantă folosită de Kremlin în războiul hibrid antieuropean. E parte a ceea ce numim astăzi „soft power”, o modalitate de a menține o populație în universul „lumii ruse” care nu trebuie neglijată. O mică paranteză analogică se impune: Stalin găsise și el la timpul său un astfel de element, aparent apolitic, construind deliberat, prin ordonanțele din 1937, cultul „marelui poet rus, Alexandru Pușkin”. Este probabil cel mai reușit proiect de „soft power” al URSS-ului. Până la urmă toate orașele care-i purtau numele au revenit la numele lor istorice (spre exemplu, orașul Stalin din România a redevenit Brașov), iar busturile lui Pușkin au rămas... La Odesa, abia în al patrulea an de război si după bombardamente teribile, i-a fost demontat monumentul. La Chișinău Pușkin stă în capul aleii clasicilor, ca un general în fruntea unor colonei de provincie. Oare „Crăciunul pe vechi” cât va sta în capul „maldavenilor”?
Din păcate, suntem departe de a conștientiza nocivitatea și perversitatea acestor elemente... La toate nivelurile, de altfel.
MAIA SANDU – LIDERUL MONDIAL AL ANULUI Britanicii de la „The Telegraph” i-au acordat Președintei Republicii Moldova onorificul titlu de „World Leader of the Year”, titrând anunțul “The leader Putin failed to break” și dezvoltând “Sandu is final entry in Telegraph’s World Leaders series after defying Kremlin and turning Moldova into Europe’s front line of democracy”. Nu prea am avea ce comenta aici, în afară de faptul că este pentru prima dată când un lider politic din Republica Moldova se bucură de o asemenea recunoștință internațională! Dacă pe intern am avea ce discuta și obiecta (vezi mai sus și vă invit să citiți și retrospectiva anului 2025 publicată pe Deschide.md în ultima zi a anului trecut), pe plan extern (una din atribuțiile cheie ale Președintelui RM conform Constituției) Maia Sandu este ireproșabilă! Această distincție vine să confirme și fricile pe care, să fim onești, le aveam cu toții înainte de parlamentare. Puțini credeau că forțele proeuropene vor avea o majoritate în Parlament, dar acesta este meritul cetățenilor, în primul rând, și doar apoi al celorlalți. Iar pentru a încheia capitolul e probabil curios să vedem cine au fost ceilalți din top 5, menționați de „The Telegraph” în clasamentul respectiv: 2. Georgia Meloni, Italia ; 3. Javier Milei, Argentina ; 4. Ahmed al-Sharaa, Siria; 5. Hakainde Hichilema, Zambia. Nu voi comenta acest clasament, dar îmi pare foarte interesant.
PATIMILE UNIVERSITĂȚII DE LA CAHUL Poate vă pare un eveniment secundar, dar a reacționat ditamai Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, cu o scrisoare deschisă, așa că vom încerca să dezvoltăm puțin subiectul și să-l explicăm pe degete.
Totul a început de la anunțarea unui proiect de absorbție a Universității de Stat "B.P. Hasdeu" de la Cahul (USC) de către UTM de la Chișinău. Ar trebui aici să înțelegem mai bine ce este USC și care este originea reacțiilor vehemente de peste Prut.
USC a fost fondată în 1999 prin Hotărâre de Guvern (a semnat Ion Sturză, pe atunci Prim-Ministru) și a avut drept bază materială comasarea a două colegii : Colegiul de Pedagogie şi Arte "Iulia Haşdeu" şi Colegiul Tehnic Agricol de la Cahul. USC are astăzi puțin peste 1000 de studenți. Conform datelor BNS, la începutul anului de studii, în cele 16 instituții de învățământ superior din R.M. erau înscriși 62,9 mii de studenți. Deci la USC ar învăța aproximativ 1.6% din toți studenții din R.M. Pentru moment, deci, intenția guvernului R.M. nu pare una neapărat scandaloasă.
Dar dacă citim atent scrisoarea deschisă sus-menționată, aflăm că USC ar fi fost creată pe urma discuțiilor guvernamentale cu Bucureștiul și cu Administrația ex Președintelui Emil Constantinescu purtate de-a lungul anilor 1998-1999 și era văzută drept o antenă a Universității „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG / UGAL). Și iată aici apare prima problemă: pe urma lecturii atente a actelor constitutive ale USC – Hotarârea de Guvern cu privire la înfiinţarea Universităţii de Stat din Cahul, Carta USC și Statutul USC – am constatat că numele Universității de la Galați nu figurează o singură dată! Nicăieri! În niciun act constitutiv sau statutar!
Eu unul aș fi foarte curios să aflu mai multe despre cum a contribuit anume UGAL sau Guvernul român la crearea USC și la funcționarea ei de-a lungul anilor. Mă interesează nu valoarea brută, ci una care să ne demonstreze că au privilegiat cumva USC față de celelalte universități din RM. Dacă această contribuție a fost una semnificativă, atunci pretențiile Domnului Ioan-Aurel Pop sunt perfect legitime. Și în acest caz ar trebui să ne punem întrebări serioase, la fel de legitime, despre absența acestei contribuții din actele normative ale USC, care, dacă contribuțiile respective au fost semnificative, ar fi o tragere în țeapă exemplară a partenerilor de peste Prut. Dar teamă mi-e că totul nu a fost decât vorbăraie goală, ceva tipic balcanic…
Astea fiind spuse, idea ca Universitatea de la Cahul să devină, măcar acum și cu toate actele în regulă, o antenă oficială a Universității „Dunărea de Jos” din Galați îmi pare una mai bună decât absorbția USC de către UTM.
