Tradițional vom scrie că Pokrovsk și Mirnograd încă nu au căzut. Mai bine zis nu au căzut definitiv, căci Ucrainenii au anunțat că au inițiat un proces de reorganizare a defensivei (cel mai probabil trebuie să citim că încearcă să se retragă cu cât mai puține pierderi posibile) în acest sector. De asemenea, ei au anunțat că s-au retras din Seversk pe motiv că nu a mai rămas nimic întreg în acea localitate și devine imposibilă o apărare organizată.
În rest, schimbări majore ale liniei de contact (deși majoritatea observatorilor afirmă că nu mai există așa ceva) nu au fost înregistrate. În Kupiansk continuă să fie blocate trupe rusești (până la 200 de persoane). Dacă bine țin minte, este practic primul caz de „încercuire” clasică în acest război.
Forțele armate ale Ucrainei lovesc și în interiorul rusiei: în noiembrie nu mai puțin de 60 de atacuri reușite au fost înregistrate, ceea ce constituie cel mai mare număr de la începutul invaziei. Se pare că decembrie va fi la fel de prolific.
Dar și kremlinul continuă să lovească necontenit teritoriul Ucrainei. Spre deosebire de ucraineni, ei lovesc cu treabă și fără treabă, atacând cu preponderență ținte civile. Ministrul lor al „apărării”, belousov, în raportul său către mahăr a arătat chiar și un grafic al „distrugerii sistemului energetic” al Ucrainei. Vom aminti, că atacurile asupra civililor sunt o crimă de război.
În mod special în ultima săptămână a suferit Odesa... Iar zilele trecute a fost lovit și un pod peste râul Nistru. E doar la 25 km de frontiera RM...
Cea mai mare noutate a venit însă de la Bruxelles! Europenii au ajuns la un numitor comun în privința finanțării eforturilor de rezistență ale Ucrainei: 90 de miliarde au fost alocate pentru perioada 2026-2027.
Iar în SUA vor continua discuțiile referitoare la „planul de pace”. Rușilor le va fi prezentat planul de compromis discutat la Berlin. Obiectiv, sunt foarte puține șanse că acest plan să ducă barem la o încetare a focului, dar, mai știi? Vom vedea deja săptămâna viitoare...
Să revenim puțin și în Republica Moldova, cu toate că nu prea au fost noutăți importante.
LAPTE ACRU ÎN PARLAMENT
Dacă până nu demult rolul de circari în Parlament îl îndeplineau exponentii PSRM-isti, cu ruperi de harti, cu motiuni de cenzura, s.a.m.d., astazi aceasta misiune îi revine lui Costiuc. A fost destul de previzibil, la o adica. Astea fiind spuse, eu i-as recomanda lui Dorin Recean (si SIS-ului), fiindca tot si-a asumat acest rol, sa studieze atent schimbarea de metodologie a kremlinului în Republica Moldova. E clar ca dupa pretinsa retragere a lui Sor din „programele sociale” se va opera altfel si se va miza pe alti cai.
TRANSNISTRIA ȘI URGENȚA
Cică Tiraspolul a anunțat din nou stare de urgență economică sau ceva de genul ăsta. Cauzele sunt aceleași: nu mai au gaze. La drept vorbind, situația la zi e foarte opacă și e nevoie de transparență totală la acest subiect: cine livrează gaze în Transnistria? cum au loc livrările? Și cel mai important: cine plătește? Nu de alta, dar în spațiul public apar deja speculații la acest subiect și e arhiimportant ca cetetenii să știe exact ce se întâmplă. Chiar dacă cineva poate avea impresia că totul e clar. Nu, nu e clar! Și dacă e nevoie, e musai să mai fie repetat. Oricum, buboiul respectiv va trebui spart la un moment dat și ar fi bine ca să știm cu ce avem de-a face.
Cam atât. Vine Crăciunul. Vă doresc, dragii mei, sărbători luminoase! Să vă petreceți ziua alături de cei dragi și să mai uitați de rele... Pace și lumină în suflet, măcar pentru o seară!

