Acum două săptămâni eram la punctul în care ne întrebam dacă eventualitatea unei intâlniri dintre Trump și putler la Budapesta nu reprezenta decât încă o tergiversare, o tragere de timp pentru a prelungi acest infinit coșmar... Din pacate, parțial, temerile noastre s-au adeverit.
Evident, nicio întâlnire nu a avut loc, nici la Budapesta, nici în alt loc și nici la un nivel inferior. Dar nici rachete Tomahawk nu au ajuns în Ucraina. Într-un fel, putler a învins și de această dată. Victoria lui nu a fost una definitivă, căci, supărat, Trump a anunțat noi sancțiuni împotriva rusiei, în speță împotriva a două companii-cheie: Lukoil și Rossneft. Sunt primele sancțiuni ale administrației Trump împotriva rusiei, trebuie menționat acest lucru, dar... putler a câștigat din nou timp, iar Ucraina așa și nu a primit rachetele râvnite.
Și acest timp a fost folosit în singurul mod pe care-l cunosc putleriștii: bombadamente teribile ale orașelor ucrainene. Singurul limbaj pe care-l cunosc putleriștii e cel al morții și distrugerii...
Să revenim însă puțin și în Republica Moldova, unde mare lucru nu s-a întâmplat, dar câte ceva ar trebui să menționăm:
AVEM GUVERN Noul guvern a fost votat de cei 55 de deputați ai majorității. Nu este un guvern de ruptură, ci mai degrabă unul care caută „pacea socială” de care nicidecum nu putem scăpa. Să fiu înțeles corect, nu vorbesc de pace în termeni absoluți aici, mai ales în contextul unui război adevărat, ci despre acea iluzie a unei „înțelegeri cordiale” care a fost dintotdeauna măduva acestei guvernări, exponenții căreia au crescut la țâța guvernărilor suveraniste voroniniste. Acea „pace socială”, un fel de ochelari roz, care ştie foarte bine să nu vadă evidente pericole existenţiale şi care ne duce direct în vâltoarea războiului (un simplu exemplu: aflăm că fiul primarului din satul Zorile, raionul Orhei, Ion Jelăuc, este suspectat că luptă de partea putleriștilor în Ucraina), ochelari pe care autoritățile îi scot doar atunci când sunt cu cuțitul la beregată, așa cum am ajuns în ultima campanie electorală, când pentru prima dată autoritățile au mișcat ceva pentru a contracara războiul hibrid rusesc.
Suntem astăzi ajunşi într-o situaţie abracadabrantă în care cele mai odioase personaje ale mapamondului politic din RM, exponenţi locali ideologici ai criminalilor de razboi, nu stau la puşcărie (anume pentru aceste fapte, deşi ar exista şi altele), ci... în Parlament!
Guvernul are suficienți exponenți de „școală veche” în componența sa, inclusiv cu studii la Moscova, cu experiență importantă de guvernare „sistemică”, dar și persoane tinere, menite să reprezinte o nouă viziune strategică. Mai pe scurt, este un guvern care i-a plăcut până și lui Chicu (ex-premier), dar... nu a plăcut celorlalte forțe politice din Parlament.
La chiar primul test, poate cel mai banal, a căzut fardul „pro-european” de pe veritabila esență a partidelor de genul DA, PN sau MAN. Pentru cititorii fideli ai acestor rânduri nu ar trebui să fie o mare surpriză, dar faptul că deputații acestor formațiuni au votat împotriva unui asemenea guvern merită consemnat!
SUNTEM MULŢI, DAR PROŞTI Şi nici barem capete nu ştim să cerem... Probabil cea mai mare și mai importantă noutate care a venit din Republica Moldova a fost difuzată de către Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova și anume rezultatele recensământului populației și locuințelor din 2024.
Și iată ce aflăm: în aprilie 2024 în Republica Moldova populația cu reședință obișnuită a constituit 2409,2 mii de persoane. Dintre aceștia, 84,7% sunt moldoveni sau români. Suntem la ani lumină de acele 64% pe care îi reprezentau băștinașii la începutul istoriei acestui stat! Cu toate acestea, mai aproape de Unire decât în 1990-91 nu am fost vreodată!
În 2020, în concluzia unui text pe care-l întitulam „Lunecarea de la identitar spre geopolitic” scriam următoarele: „...schematic și simplist, avem de ales: încercăm să îmbrăcăm carne pe scheletul dinozaurului discursiv care ni se propune, acel cu „vectorul geopolitic”, cu „pro-europeni” vs. „anti-europeni”, sincronizându-ne automat cu „russkii mir” și așteptând „să moară Putin”, conștienți că valorile europene vor ajunge la noi doar tranzitând prin cabinetele Kremlinului, ori... Ori punem întrebarea tranşant şi direct, într-un mod care apeleazӑ la o eliminare definitivӑ a clivajelor: cu cine suntem: „cu România” ori „cu Rusia”? Fiindcӑ atunci când eşti „cu românii” eşti automat cu europenii şi cu NATO şi nu existӑ alternative posibile, cu toate avantajele aferente. Iar a fi „cu ruşii” îţi lasӑ libertatea de a te considera pro-european sau anti-european.”
Au trecut 5 ani de atunci... Să fi greşit oare?
