De la începutul invaziei masive a Ucrainei de către hoardele putleriste au trecut deja 1361 de zile.
Pokrovsk încă nu a căzut și, la drept vorbind, nimeni nu poate să prezică cu exactitate cât va mai rezista. Se pare că unitățile de putleriști care au pătruns în oraș profitând de ceața deasă (imagini demne de Mad Max au circulat în această săptămână) au fost căsăpite de ucraineni, ceea ce nu înseamnă că orașul nu va fi evacuat în zilele apropiate, cu atât mai mult că rușii au lansat o nouă ofensivă puțin mai la sud.
În ziua în care scriu aceste rânduri un nou atac asupra Ucrainei a lua viața a șase persoane la Kiev... 36 alte persoane au fost rănite. Drone de tip Shahed au lovit direct cartiere rezidențiale. Nu sunt erori, ci imobile lovite deliberat.
Ucrainenii, la rândul lor, au lovit rafinăria de la Saratov (și-a sistat activitatea) și portul din Novorossiisk. A fost lichidat un depozit de rachete pentru sisteme antiaeriene S300-S400, o sistemă propriu-zisă, a fost lovit portul militar și, cel mai important, a fost distrus terminalul petrolier. "Tatneft’", compania care deservea terminalul, a sistat pomparea de țiței spre Novorossisk.
Un alt eveniment însă a zguduit cu adevărat Ucraina săptămâna trecută: NABU (agenția anti-corupție) a dezvăluit o schemă în sânul companiei de stat Energoatom. 6 din cele 8 persoane implicate au fost arestate. Alte două persoane au reușit să fugă și se spune că ar fi în Israel acum. Zelensky a reacționat prompt și a cerut suspendarea din funcție a Ministrului Energiei și Ministrului Justiției. Iuliia Svîrîdenko, Prim-Ministrul Ucrainei, a mers și mai departe: în afară de suspendarea din funcție a miniștrilor respectivi, a concediat întregul Consiliu de Observatori al Energoatomului și a cerut audite imediate ale tuturor agențiilor și companiilor de stat. Sunt sigur că povestea va avea continuare și vom urmări atent evoluția evenimentelor. E o lovitură dură pentru Ucraina și un adevărat test de maturitate pentru instituțiile statului. E poate cea mai importantă bătălie pe care trebuie s-o ducă Ucraina. Toate conservele propagandistice putleriste au și început a zăngăni la maximum și nu mă refer la cele din rusia sau ucraina, ci la cele din occident (aceleași, de altfel, care au tirajat la maximum propaganda fabricată în laboratoarele Hamasului). Vezi, Doamne, cică acest scandal ar trebui să chestioneze serios ajutoarele, inclusiv militare, acordate Ucrainei. Logică tâmpită, evident, căci dacă cade Ucraina, tăvălugul putlerist va înainta în Europa. Am putea desigur pune întrebarea și altfel: nu aveți încredere în ucraineni? Nicio grijă: arma-n dinți și „en avant!” (scriu franțuzește, fiindcă într-o publicație franceză am văzut un asemenea titlu), Pokrovsk trebuie apărat astăzi!
Să revenim puțin și în Republica Moldova unde am avea câte ceva de comentat:
VIZITE, VIZITE, VIZITE Maia Sandu - la Bruxelles, Alexandru Munteanu – la București, Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, - la Chișinău. Declarații încurajatoare, zâmbete, îmbrătișări și acolade. Frumos. Mai ales că vine iarna și va trebui să găsim pe cineva să mai plătească din facturi pentru energie.
CENTRUL PERSECUTĂRII CULTURII RUSE DE LA CHIŞINĂU ÎNCHIS După numeroase dezbateri și luări de cuvânt în Parlament a fost votat că să fie închis așa numitul „Centru cultural rus” de la Chișinău. Ceea ce trebuia să fie o decizie pur tehnică, executată rapid și fără mare pompă a fost transformat în show de proporții cu luări de cuvânt patetice și umflări publice în pene. Mi-a părut penibil. Suferim de un execrabil complex de inferioritate. Trebuie să închidem un nenorocit „centru cultural” și ne dăm în spectacol considerând că e necesar să producem justificări la cel mai înalt nivel.
Dar cel mai scandalos lucru e că în 2025, la aproape 4 ani de la invazia Ucrainei de către trupele ruse, în Parlamentul Republicii Moldova mai auzim luări de cuvânt în... rusă! Nu zic, uneori când îi auzi și pe unii localnici vorbind româna cu accent rusesc (inclusiv în parlament) sau pe alții prin podcasturi afirmând că ei se mândresc cu graiul lor „maldavanskii” (căci graiul și accentul moldovenesc e ceva altceva) ți se ofilesc urechile, dar limba rusă în Parlamentul Republicii Moldova e de-a dreptul o ofensă adusă bunului simț, în primul rând, fără a mai vorbi de „mândrie națională”...
EUROMAIDAN PRESS VS MUNTEANU Euromaidan Press din Ucraina a publicat în data de 31 octombrie un articol: „Moldova just made a Ukrainian security baron its prime minister. Ukraine should worry.” Textul e semnat de Marianna Prysiazhniuk care-și face actualmente doctoratul la București și vorbește perfect româna. Articolul nu acuză direct, dar lasă de înțeles că noul prim-ministru al Moldovei nu e chiar un „îngeraș”. Mi-am exprimat deja reticența față de candidatul respectiv (statut depășit acum), din simplul motiv (pentru mine însă e mai mult decât suficient) că și-a făcut studiile la Moscova și că are o poveste personală cu prea multe necunoscute. Nici de această dată, fără dovezi mai clare decât aluziile din articol, nu vom îngroșa acest fir discursiv, dar... Consider că atât contextul momentului, importanța relațiilor cu vecinul nostru de la Est, dar și propria noastră istorie fac necesar ca anumite explicații să fie aduse! De către Alexandru Munteanu în primul rând. Apoi de către SIS, care să ne demonstreze că au investigat serios candidatul. Și poate chiar de către SBU referitor la activitatea Domnului Alexandru Munteanu timp de 20 de ani în Ucraina.
Cam atât. Nu uităm de cele 7 porunci:
1. Limba română şi doar limba română
2. Interconectarea deplină cu spaţiul energetic european.
3. Interzicerea tuturor mass-media finanţate de Kremlin, indiferent de tematică şi limba folosită.
4. Ieşirea definitivă din absolut toate structurile CSI.
5. Desovietizarea R.M.
6. Interzicerea Mitropoliei Moldovei şi oricărei organizaţii care ar avea „sediul” în Federaţia Rusă.
7. Aderarea necondiţionată şi imediată la toate sancţiunile internaţionale aplicate rusiei.

