Cazul a fost depistat în acest weekend, ne informează reprezentanții Poliției prin intermediul unui comunicat. Potrivit oamenilor legii, tânărul a atins o viteză record de 211 km/h.
„Pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău, direcția spre raionul Ialoveni), un bărbat de 28 de ani, la volanul unei Honda, a fost surprins circulând cu 211 km/h, cu 121 km/h peste limita legală”, se menționează în comunicat.
Conform legii, pentru încălcarea limitei de viteze stabilite pe sectorul respectiv de drum mai mult de 80 km/oră, bărbatul riscă o amendă de până la 5000 lei cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 60 - la 90 de zile.
De la începutul anului curent, s-au înregistrat 566 de accidente rutiere din cauza depășirii vitezei. În urma acestora, 71 de persoane au decedat, iar 662 au primit diverse traumatisme.
În același timp, autoritățile ne reamintesc despre pericolele la care se supun persoanele, care se deplasează cu o viteză exagerată.
„La 211 km/h, distanța de frânare crește semnificativ, iar riscul unui accident fatal este extrem de mare. Respectarea vitezei nu este doar o obligație legală, ci și o măsură esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic”, este recomandarea Poliției.


