Deschide.md

Vladimir Bolea, despre demisia membrilor Corpului de Control al premierului: Unul dintre ei face parte din Consiliul de Administrare al MoldATSA

Deschide.MD
Actualizat la:
Vladimir Bolea, despre demisia membrilor Corpului de Control al premierului: Unul dintre ei face parte din Consiliul de Administrare al MoldATSA

Unul dintre cei doi membri ai Corpului de Control al premierului, care și-au dat demisia miercuri dimineață, este și membru al Consiliului de administrație al MoldATSA. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.

”Din câte înțeleg eu, una dintre persoanele din corpul de control face parte din Consiliul de Administrare (al MoldATSA). Din câte știu, colegii de la APP au inițiat și o închetă să vadă cum a fost elaborat acel concurs, care sunt rezultatele acelui concurs, cine a făcut analiza documentelor acelor persoane, pentru că APP-ul este cel care organizează concursuri și face toate angajările” a declarat Bolea.

Amintim că, miercuri dimineață, membrii corpului de control al prim-ministrului și-au dat demisia în această dimineață, iar premierul Alexandru Munteanu a cerut o reorganizare de urgență a Agenției Proprietății Publice după scandalul de la MoldATSA.

Deschide și: Efectul Domino provocat de scandalul de la MoldATSA. Membrii de control al prim-ministrului și-au dat demisia, iar Munteanu cere reorganizarea de urgență a APP

Amintim că administratorul Î.S. „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, a fost demis pe 22 iunie. Un ordin în acest sens a fost emis de către Agenția Proprietății Publice, care e fondator al întreprinderii. Decizia a venit ca urmare a scandalului care a apărut în presă, cu privire la falsurile din CV-ul lui Vangheli, precum și pentru deciziile controversate pe care le-a luat acesta. Potrivit investigației jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă, Vangheli primea un salariu de circa 110 mii de lei lunar și a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția în urma unui concurs organizat de Agenția Proprietății Publice în 2025. 

Deschide și: APP îl demite pe administratorul „Moldatsa”, Dumitru Vangheli

La scurt timp, și purtătorul de cuvânt al întreprinderii, Anastasia Taburceanu, și-a anunțat demisia și a declarat că va restitui toate sumele încasate sub formă de sporuri și adaosuri la salariul de bază pe durata activității sale în cadrul instituției. Decizia a venit la câteva ore după publicarea unei investigații RISE Moldova, care arată că Taburceanu ar fi fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate la MoldATSA. Jurnaliștii susțin că, în 2025, aceasta a încasat lunar peste 75.000 de lei, iar în 2026 veniturile sale au depășit 120.000 de lei pe lună.

Deschide și: Anastasia Taburceanu demisionează de la MoldATSA și anunță că va restitui sporurile salariale

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md