Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în raioanele Hîncești, Căușeni, Criuleni, Ștefan Vodă, Anenii Noi și în UTA Găgăuzia, unde autospecialele au tractat camioane, microbuze și ambulanțe derapate sau rămase blocate.
La Hâncești, un autocamion a derapat de pe traseul M-1, iar la Căușeni și Ceadîr-Lunga, ambulanțele au avut nevoie de sprijin pentru a ajunge la pacienți.
În paralel, peste 100 de angajați IGSU, cu aproape 50 de unități de tehnică, au intervenit alături de alte instituții ale statului pentru curățarea drumurilor, trotuarelor și asigurarea accesului către spitale și alte obiective de importanță publică, în Chișinău, Bălți, Cahul, Comrat și în toate raioanele R. Moldova.
IGSU rămâne mobilizat și monitorizează situația, iar cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările neesențiale, să urmărească avertizările meteo și, în caz de pericol, să apeleze Serviciul 112.

