Inițiativa vine în contextul în care administrația Trump ia în considerare trimiterea către Kiev a unor arme avansate, capabile să fie utilizate în astfel de atacuri. De asemenea, Washingtonul solicită aliaților din cadrul NATO să ofere un sprijin similar, au afirmat oficialii americani, confirmând detalii publicate anterior de Wall Street Journal, potrivit Reuters.
Această decizie marchează prima schimbare cunoscută de politică externă aprobată de președintele Donald Trump de când și-a înăsprit discursul față de Rusia în ultimele săptămâni, într-o tentativă de a pune capăt războiului început de Moscova în Ucraina în urmă cu peste trei ani.
Washingtonul colaborează de mai mult timp cu Kievul prin schimb de informații, însă Wall Street Journal notează că Ucraina va avea de acum acces mai facil la informații ce vizează infrastructura energetică rusă – precum rafinării, conducte și centrale electrice – cu scopul de a priva Kremlinul de venituri esențiale din energie.
Trump a cerut țărilor europene să nu mai cumpere petrol rusesc, oferindu-și în schimb sprijinul pentru impunerea unor sancțiuni dure împotriva Moscovei, în încercarea de a opri finanțarea invaziei ruse în Ucraina.
Până în prezent, nici Casa Albă, nici misiunea Ucrainei la Națiunile Unite nu au răspuns solicitărilor de comentarii din partea Reuters. La rândul său, misiunea Rusiei la ONU a refuzat să comenteze subiectul.
Rachetele Tomahawk pot lovi inclusiv Moscova
Măsura vine în contextul în care Statele Unite analizează cererea Ucrainei privind livrarea de rachete Tomahawk, cu o rază de acțiune de până la 2.500 km – suficientă pentru a atinge Moscova și cea mai mare parte a Rusiei europene, dacă sunt lansate de pe teritoriul ucrainean.
Kievul dezvoltă, de asemenea, propria rachetă cu rază lungă de acțiune, numită Flamingo, însă nu se cunoaște câte unități sunt disponibile, dat fiind că se află încă în faza incipientă de producție.
Potrivit unor oficiali americani citați de WSJ, informațiile privind un nou schimb extins de date operative au apărut la scurt timp înainte ca Donald Trump să posteze un mesaj pe rețelele sociale, săptămâna trecută, în care sugera că Ucraina ar putea recuceri toate teritoriile ocupate de Rusia – o schimbare notabilă de ton în favoarea Kievului.
„După ce am văzut problemele economice (războiul) pe care le provoacă Rusia, cred că Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, este în poziția de a lupta și câștiga întreaga Ucraină în forma sa inițială”, a scris Trump pe Truth Social, marțea trecută, la scurt timp după întâlnirea sa cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Contextul invaziei ruse și reacția Rusiei
Rusia a lansat o invazie pe scară largă asupra Ucrainei în februarie 2022, numind-o „operațiune militară specială”, cu scopul declarat de a opri apropierea Kievului de Occident și ceea ce Moscova consideră a fi o expansiune periculoasă a NATO spre Est.
Ucraina și aliații săi europeni denunță invazia ca fiind o agresiune brutală, ilegală și neprovocată, menită să acapareze teritorii într-o manieră imperialistă.
Trump și-a început al doilea mandat prezidențial în ianuarie, promițând că va pune capăt rapid războiului din Ucraina.
„Președintele Trump este un tip aparte de politician. Îi plac soluțiile rapide, iar aceasta este o situație în care soluțiile rapide nu funcționează”, a declarat miercuri ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, în cadrul unei conferințe de presă ce a marcat debutul președinției ruse la Consiliul de Securitate al ONU, în octombrie.
Nebenzia a reluat și o declarație a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, care afirma că, chiar dacă SUA decid să livreze rachete Tomahawk Ucrainei, „aceasta nu va schimba situația de pe câmpul de luptă”.
Țintele: infrastructura energetică și veniturile Kremlinului
Ar fi pentru prima dată când SUA oferă Ucrainei sprijin direct pentru atacuri cu rază lungă de acțiune asupra teritoriului rus, vizând infrastructura energetică, potrivit surselor citate de Wall Street Journal.
Veniturile din energie reprezintă principala sursă de lichidități pentru Kremlin în finanțarea efortului de război, iar exporturile de petrol și gaze rămân ținte-cheie pentru sancțiunile occidentale.
Donald Trump a impus o taxă suplimentară la importurile din India pentru a presa New Delhi să oprească achizițiile de țiței rusesc la preț redus. De asemenea, a exercitat presiuni asupra unor țări precum Turcia pentru a înceta cumpărarea de petrol din Rusia.
Miniștrii de Finanțe din G7 – grupul celor mai industrializate șapte economii ale lumii (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și SUA) – au declarat miercuri că vor lua măsuri comune pentru a intensifica presiunea asupra Rusiei, vizând inclusiv entitățile care continuă să cumpere petrol rusesc sau care ajută Moscova să eludeze sancțiunile internaționale.

