„Cele două ţări ale noastre ar trebui să fie partenere, nu rivale”, a declarat Xi într-o notă publicată de agenţia oficială de presă Xinhua, adăugând că „populaţiile chineză şi americană se bucură de mult timp de relaţii prietenoase, iar interesele noastre sunt strâns legate”.
Aceste declaraţii vin în ajunul unor discuţii foarte aşteptate între liderii chinez şi american, care şi-au strâns mâinile la sosirea lui Xi Jinping la Washington.
Aceste discuţii vor viza comerţul, concurenţa tehnologică - în special în domeniul inteligenţei artificiale - şi sprijinul acordat de Beijing Iranului.
Preşedintele chinez a mai declarat că se bucură „de ideea de a avea discuţii aprofundate cu preşedintele Trump cu privire la problemele majore care privesc relaţiile noastre bilaterale şi situaţia mondială”, a relatat Xinhua, potrivit News.ro, preluat de Digi24.ro.
Cele două ţări ar trebui „să colaboreze pentru a promova o relaţie stabilă, având cooperarea ca pilon principal, o concurenţă în limite rezonabile, divergenţe gestionabile şi perspective paşnice”, a declarat Xi.
Făcând aluzie la sloganul preferat al lui Donald Trump, el a adăugat că „marea renaştere a naţiunii chineze şi obiectivul de a reda Americii măreţia sa pot merge perfect mână în mână”.
„Cred că, prin eforturile comune ale ambelor părţi, această vizită va avea rezultate fructuoase, va îmbunătăţi bunăstarea celor două popoare ale noastre şi va aduce o nouă speranţă pentru pacea mondială”, a adăugat el.
PUBLICITATE

