Într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera, președintele ucrainean afirmă că dorește să mențină o relație „deschisă, onestă și pragmatică” cu Statele Unite, denunțând totodată deciziile pe care le consideră „profund nedrepte”, scrie Digi24.ro.
Șeful statului ucrainean nu a omis să reamintească importanța sprijinului american de la începutul invaziei rusești pe scară largă, precizând că „cooperarea există cu adevărat”. „Poporul american, administrațiile succesive și cele două partide politice ne-au susținut”, a reamintit el, insistând asupra legăturilor culturale care unesc cele două țări: „Popoarele noastre au mult mai multe în comun între ele decât are America cu Rusia.”
După ce și-a reafirmat dorința de a menține relații „deschise, oneste și pragmatice” cu Washingtonul, el și-a înăsprit considerabil tonul în cadrul ultimei sale discuții cu Donald Trump.
„Am spus că, dacă rușii ne atacă și noi nu putem riposta, este nedrept. Dar dacă nu-l puteți opri pe Putin, dați-ne măcar rachetele de interceptare de care avem nevoie pentru a ne proteja infrastructurile energetice”, a cerut el, deplângând faptul că Statele Unite au refuzat în cele din urmă să ne furnizeze aceste rachete.
„Ne cer pur și simplu să ne oprim”
„Pe scurt, ne cer pur și simplu să ne oprim”, regretă liderul ucrainean, care menționează sancțiuni deja foarte reale, precum reducerea vitezei Internetului furnizat prin rețeaua Starlink și restricțiile drastice privind schimbul de informații dintre cele două țări. O situație „profund nedreaptă”, în opinia sa, chiar dacă asigură că își păstrează recunoștința față de poporul american și de echipa lui Donald Trump, care dorește să pună capăt conflictului.
În ciuda acestor tensiuni, Kievul lasă ușa deschisă și se declară dispus să se întâlnească cu Washingtonul încă din această săptămână. „Dacă intenția este de a discuta despre negocieri și despre un acord de pace cu Putin, suntem întotdeauna deschiși la asta. Pacea rămâne prioritatea noastră absolută”, subliniază el.
Întrebat despre ipoteza unui summit în trei între Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping, Volodiir Zelenski nu-și ascunde temerile cu privire la „ieșirea treptată a lui Putin din izolare”, care, potrivit lui, a început deja. „Problema nu este doar dacă se vor întâlni cu sau fără noi. (…) Dacă se discută despre Ucraina, însă, am dori ca Ucraina să fie consultată.”

