Liderul de la Kiev spune că o eventuală discuție trebuie să ducă la rezultate concrete, subliniind că „nu cuvintele contează”.
Întrebat de postul Deutsche Welle dacă s-ar întâlni cu Vladimir Putin la summitul G20, în cazul în care ambii lideri ar primi invitații la reuniune, Zelenski a răspuns afirmativ, relatează AFP și Digi24.RO.
„Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii”, a declarat președintele ucrainean. Liderul de la Kiev a subliniat că, în cazul unei eventuale întâlniri cu Putin, rezultatul discuțiilor ar fi mai important decât declarațiile făcute de cei doi.
„Nu cuvintele contează. Nu contează ce îi spun eu sau ce vrea el să-mi spună. (...) Contează doar rezultatul”, a afirmat Zelenski. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat vineri postului german Deutsche Welle și difuzat sâmbătă.
În același interviu, președintele ucrainean a vorbit și despre vizita efectuată weekendul trecut la Moscova și Kiev de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner.
Zelenski a descris deplasarea celor doi drept un „semnal bun”. „Este un semn de respect față de poporul nostru”, a subliniat președintele ucrainean.

