Deschide.md

Zelenski susține că Rusia plănuiește noi atacuri cu rachete balistice: „Avem nevoie de mijloacele necesare pentru a elimina acest rău”

Deschide.MD
Zelenski susține că Rusia plănuiește noi atacuri cu rachete balistice: „Avem nevoie de mijloacele necesare pentru a elimina acest rău”

Președintele Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina dispune de informații conform cărora Rusia plănuiește noi atacuri cu rachete balistice și că are nevoie de mijloacele necesare pentru a le putea contracara, relatează Reuters.

„În prezent, dispunem de informații din partea serviciilor secrete cu privire la pregătirile rușilor pentru noi atacuri cu rachete balistice”, a declarat liderul de la Kiev în discursul său video de seară, transmite Digi24.RO.

„Avem nevoie de mijloacele necesare pentru a elimina tot acest rău rusesc. Așteptăm decizii în acest sens”. Zelenski a reiterat apelurile Ucrainei către aliații săi occidentali de a furniza mai multe arme de apărare aeriană pentru a contracara atacurile rusești, în special rachete pentru sistemul american Patriot.

Președintele ucrainean a dezvăluit că, în 2026, Ucraina primește în medie 12 rachete antiaeriene Patriot pe lună din partea Statelor Unite, în timp ce în prezent este atacată cu aproximativ 150 de rachete balistice lunar.

De asemenea, el a lăudat atacurile de la distanță asupra țintelor rusești, menționând în mod special atacurile de joi, care au distrus două avioane de vânătoare-bombardament rusești de tip Su-34, precum și o bază de lansare a rachetelor rusești Iskander.

Forțele navale ale Ucrainei au emis un comunicat în care au precizat că cele două aeronave au fost distruse la o bază din regiunea Volgograd, din centrul Rusiei.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md