La o reuniune a ambasadorilor Ucrainei, Zelenski a declarat că obiectivul lui Putin este „să refacă ceea ce s-a destrămat”, relatează marți Anadolu, preluat de agerpres.ro.
„Cu cât țările din fosta Uniune Sovietică sunt mai puternice și mai independente, cu atât îi va fi mai greu. Ucraina este piesa cheie în acest puzzle”, a spus el.
Zelenski a declarat că Putin vrea distrugă Ucraina, deoarece înfrângerea Kievului i-ar facilita Moscovei relațiile cu celelalte state din spațiul post-sovietic.
„Toată lumea înțelege acest lucru și apreciază profund contribuția Ucrainei - plătită cu un preț atât de mare, cu viețile cetățenilor noștri - la independența altor state”, a mai spus el.
El a subliniat, de asemenea, importanța consolidării legăturilor cu Azerbaidjanul, a cărui suveranitate și integritate teritorială sunt susținute de Ucraina.
„Anul acesta, după o pauză de mulți ani în relațiile noastre, am vizitat și Armenia pentru prima dată. Toate acestea vor ajuta”, a mai spus Zelenski, adăugând că prezența Ucrainei în spațiul post-sovietic contribuie la protejarea independenței altor țări.
Zelenski: Ucraina este „piesa cheie” în încercarea lui Putin de a restabili influența asupra fostelor state sovietice
Deschide.MD

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Ucraina este „piesa cheie” în eforturile președintelui rus Vladimir Putin de a restabili influența asupra fostelor state sovietice.
