”De Ziua Internațională a Copilului, sărbătorim copiii și tinerii de pe ambele maluri ale Prutului care vor modela viitorul Europei de mâine. Educația este cea mai importantă investiție într-o societate prosperă, modernă și democratică. Prin școli mai bune, acces la cunoaștere, programe educaționale și oportunități de dezvoltare, sunt create condițiile necesare pentru ca fiecare copil să își valorifice potențialul și să contribuie la dezvoltarea comunității sale” a scris Ambasada României.
Potrivit reprezentanței diplomatice, în drumul său european, Chișinăul își construiește viitorul prin generațiile tinere, prin școli mai bune, prin acces la cunoaștere și prin promovarea valorilor care stau la baza proiectului european: libertatea, solidaritatea, respectul și demnitatea umană.
”La mulți ani tuturor copiilor! Să creșteți cu încredere, curaj și speranță într-un viitor european al oportunităților și al împlinirii” a conchis Ambasada României la Chișinău.

