Misiunea diplomatică precizează că măsura survine în contextul modificărilor recente ale legislației naționale privind cetățenia Republicii Moldova.
Noua Lege a cetățeniei Republicii Moldova urmează să intre în vigoare pe 24 decembrie. În baza noilor prevederi, cererile pentru cetățenie vor fi acceptate exclusiv dacă sunt depuse personal de către solicitant, la subdiviziunile Agenției Servicii Publice, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare, fără posibilitatea de a folosi intermediari sau procuri.
De asemenea, legea introduce obligativitatea ca orice solicitant să demonstreze cunoașterea limbii române și a Constituției. Noul cadru legislativ include mecanisme consolidate de verificare a identității și autenticității documentelor, de evaluare a capacităților financiare și de confirmare a inexistenței antecedentelor penale.

