Comisia Electorală Centrală inițiază revizuirea mai multor acte normative pentru eficientizarea procedurilor electorale în contextul alegerilor parlamentare din această toamnă, stabilite pentru data de 28 septembrie, transmite IPN.
Cetățenii Republicii Moldova, care muncesc sau au muncit legal în Elveția, vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, de dizabilitate sau de urmaș.
Rusia a cerut Ucrainei să-și retragă trupele din cele patru regiuni ale țării a căror anexare este revendicată de Moscova, înainte de a accepta un armistițiu global, conform memorandumului rus transmis Kievului luni și publicat de agențiile de presă ruse, relatează AFP.
25 de cereri de demisie sunt înregistrate în prezent la Consiliul Superior al Procurorilor, iar 17 dintre acestea au fost depuse de procurori care au ales să nu participe la procedura de vetting și au renunțat la mandat înainte de a fi notificați. Asta a menționat președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, la emisiunea „În Context” de la Moldova 1.